TAROM va opera, în următoarea perioadă, zboruri directe, cu retur, pe relația București – Roma (7 decembrie), București – Madrid (8 decembrie), București – Amsterdam (11 decembrie) și București Tel Aviv (17, 20, 27 decembrie 2020, 3 și 7 ianuarie 2021), informează operatorul aerian național, pe Facebook.

Zborurile vor fi operate „în condiții avantajoase, de maximăsiguranță, cu respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să fie eliminat orice risc”, precizează compania.

În preţul biletului, beneficiaţi de următoarele servicii:
 
– transport gratuit al bagajului de cală, în limita maximă a 23 kg/bagaj + 10 kg bagaj de mână
 
– check-in gratuit în aeroport și online.
 
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.tarom.ro/, prin aplicația mobilă și de la orice agenție TAROM.
 
Check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport.
 
Detalii despre călătoriile în Italia: https://www.mae.ro/travel-conditions/3711;
 
Pasagerii care călătoresc în aceasta ţară au obligaţia de a completa un formular, care poate fi găsit accesând link-ul: https://www.esteri.it/…/modulo_rientro_sintetico_14_10…
 
Totodată, ei au obligația de a se autoizola timp de 14 zile dacă sosesc din România. Pe de altă parte, persoanele care rămân pentru o perioadă mai lungă în România intră în carantină la adresa de domiciliu sau adresa declarată pentru efectuarea carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de a ieși din carantină în a 10-a zi dacă efectuează un test pentru COVID-19 în a 8-a zi, cu rezultat negativ.
 
Detalii despre călătoriile în Spania: https://www.mae.ro/travel-conditions/3747
 
Începând cu data de 23 noiembrie, toate persoanele care călătoresc în Spania, pe cale aeriană sau maritimă, provenind din zone/state cu risc epidemiologic ridicat trebuie să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, care să fie efectuat cu maxim 72 ore anterior intrării pe teritoriul spaniol.
 
De asemenea, toate persoanele care călătoresc spre  Regatul Spaniei, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să completeze, anterior efectuării călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es.
 
Detalii despre călătoriile în Regatul Țărilor de Jos: https://www.mae.ro/travel-conditions/3731
 
Toți cetățenii care vin din state încadrate în zona roșie sau portocalie (România este în zona portocalie), li se recomandă ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile din momentul intrării pe teritoriul acestui stat, indiferent dacă prezintă un test negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2 sau este testată ulterior și rezultatul este negativ. Informații suplimentare cu privire la măsura autoizolării sunt disponibile la următorul link: https://www.government.nl/…/travel-and…/self-quarantine
 
Pasagerii cu vârsta peste 13 ani care sosesc în Regatul Țărilor de Jos din zonele cu risc ridicat sau părăsesc acest stat trebuie să completeze, de preferat în dublu exemplar, o declarație de sănătate obligatorie (poate fi completată și online și salvată în format pdf pe telefonul mobil.
 
Declarația medicală pe proprie răspundere: https://assets.ctfassets.net/…/Gezondheidsverklaring…
 
Mai multe informații cu privire la măsurile aplicabile pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos sunt disponibile la următorul link: https://www.rijksoverheid.nl/onderwe…/coronavirus-covid-19
 
Detalii despre călătoriile în Israel: http://www.mae.ro/node/52079
 
Este interzis, temporar, accesul cetățenilor străini pe teritoriul statului Israel (cu excepția cetățenilor cu drept de ședere), instituindu-se aplicarea măsurii carantinei obligatorii la domiciliu pe durata a 14 zile pentru toți cetățenii care intră în acest stat.
 
– Toți pasagerii care călătoresc către Israel trebuie să completeze următorul formular: https://www.gov.il/…/request-entry-to-israel-covid19…;
 
– După completarea formularului de călătorie către Israel, pasagerii vor primi acceptanța sau refuzul de călătorie;
 
– Pentru cei care primesc un răspuns pozitiv, ulterior trebuie completarea formularului în care să se menționeze adresa la care aceștia o sa stea in izolare. Formularul se completează online, după depunerea declarației de intrare în țară. Găsiți formularul aici: https://govforms.gov.il/…/HouseIsolation%40health.gov…;
 
– Condițiile de călătorie către Tel Aviv: https://www.gov.il/…/Guides/flying-to-israel-guidlines…
 
author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version