Joi după-amiaza, în al treilea meci din Grupa C de la Campionatul Mondial de fotbal, Danemarca și Australia au încheiat la egalitate, 1-1.
La finalul textului aveți Rezultatele și Clasamentele: A II-a Etapă pentru Grupele A, B și C; Prima Etapă pentru grupele D, E, F, G și H!

Danezii au deschis scorul încă din minutul 7, Christian Eriksen, vedeta lui Tottenham Hotspur, finalizând cu sânge rece o acțiune colectivă de toată frumusețea a nordicilor.

Australia a alergat o jumătate de oră după egalare și a reușit să puncteze în minutul 38, căpitanul Mile Jedinak transformând cu siguranță al doilea penalty primit de “canguri” la acest turneu final după intervenția arbitrului video.

A fost un henț oarecum involuntar comis de Poulsen, însă dacă danezul nu lovea balonul cu mâna mingea se duce periculos către poarta nordicilor, astfel că s-a considerat că Poulsen și-a creat un avantaj mare. Pe lângă penalty, atacantul danezilor a primit și cartonaș galben și va lipsi la derbiul de foc cu Franța, din ultima etapă a grupelor, pentru cumul de cartonașe galbene.

În repriza a doua, Australia a avut mai mult inițiativa, dar ocaziile de a marca au fost extrem de rare. Șutul lui Arzani din minutul 71 a ocolit de puțin poarta adversă. Apoi, pe final, Schmeichel s-a opus providențial la reluările lui Arzani și Leckie. De partea cealaltă, danezii au mai avut un singur moment favorabil, dar șutul lui Sisto a ocolit de puțin poarta adversă.

Danemarca – Australia s-a terminat 1-1, rezultat care îi avantajează în mare măsură pe nordici, dar mai ales pe fotbaliștii din naționala Franței care, dacă trec joi de Peru, obțin deja calificarea în faza optimilor de finală.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version