Grupa E de la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia se anunța a fi una extrem de interesantă, cu Brazilia, Elveția și Serbia în prim plan.
La finalul textului aveți Rezultatele și Clasamentele: A II-a Etapă pentru Grupele A, B, C și E; Prima Etapă pentru grupele F, G și H!

Iar calculele de pe hârtiei s-au respectat și pe teren, astfel că cele trei formații se vor duela de la distanță până în ultima clipă pentru calificarea în optimile de finală.

După ce Brazilia a trecut greu de Costa Rica, 2-0, tot vineri, Elveția a dat lovitura și s-a impus, cu 2-1, în confruntarea cu Serbia.

Culmea, sârbii au deschis scorul în minutul 5, prin Mitrovic, și, profitând de acest moment, au dominat copios prima repriză, creându-și alte momente favorabile.

Repriza a doua s-a disputat după un scenariu în oglindă. Elveția a egalat rapid, în minutul 7 din partea a doua a jocului. Xhaka a punctat elegant, cu un șut din afara careului, și practic a turnat plumb în bocancii sârbilor.

Shaqiri a profitat de momentul favorabil al Elveției și a ratat alte două ocazii uriașe. Mai întâi, șutul său din unghi a șters bara. Apoi, a fost blocat in extremis de defensiva adversă.

În cele din urmă, inevitabilul s-a produs și Shaqiri a marcat golul victoriei Elveției în ultimul minut al partidei. Starul Elveției a scăpat singur pe contraatac și l-a executat elegant pe Vladimir Stojkovic.

Elveția – Serbia s-a terminat 2-1, rezultat care face ca meciurile din ultima etapă să fie extrem de încinse. Pentru că în acest moment Elveția și Brazilia au câte patru puncte, iar Serbia a rămas cu trei puncte.

Elveția are prima șansă la calificare, în condițiile în care dă piept, în ultima etapă, cu Costa Rica și este greu de crezut că europenii se vor împiedica de o formație aflată deja în vacanță.

Asta înseamnă că Brazilia și Serbia se vor duela în meci direct pentru calificare, într-o partidă care va fi de totul sau nimic și care se anunță extrem de încinsă.

Brazilienii au și varianta egalului pentru a lua fața Serbiei, dar la imaginea lăsată de sud-americani până acum este clar că partida de la Moscova va fi una deschisă oricărui rezultat.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version