Marți seara, de la 21.00, ora României, în direct pe TVR 1, la St. Petersburg se joacă meciul dintre Franța și Belgia, prima semifinală a Campionatului Mondial.

Specialiștii consideră acest duel un meci al celor mai complete echipe de la turneul final. Ambele formații se bazează pe un număr foarte mare de jucători de top care fac furori la câteva dintre cele mai importante cluburi ale Europei.

De o parte îi avem pe Mbappe, Griezmann, Pogba și Dembele, jucători cotați la 390 de milioane de euro, iar de partea cealaltă îi avem pe Kevin De Bruyne, Eden Hazard, Romelu Lukaku și Thibaut Courtois, jucători cotați la 410 milioane de euro.

Dar ambele echipe au numeroase soluții viabile în mai toate zonele terenului, astfel că Didier Deschamps și Roberto Martinez se pot considera doi fotbaliști extrem de norocoși.

Marți seara ar putea lipsi Samuel Umtiti de la francezi, accident, și în mod sigur va lipsi Thomas Meunier, extrema dreaptă a Belgiei, suspendat, însă există soluții pentru ca cei doi să fie înlocuiți cu succes.

 Deși Franța este dată ca favorită de bookmakeri, Belgia stă mai bine în ceea ce privește parcursul avut până acum. Belgienii au câștigat toate cele cinci meciuri jucate până acum la turneul final și au făcut-o de fiecare dată în 90 de minute, fără prelungiri sau lovituri de departajare.

Mai mult, Belgia este neînvinsă din 1 septembrie 2016, perioadă în care a adunat 19 victorii și cinci egaluri, deși a avut în față adversari precum Bosnia Herțegovina (de două ori), Olanda, Grecia (de două ori), Rusia, Cehia, Mexic, Japonia (de două ori), Portugalia, Anglia și Brazilia.

Franța este cel puțin la fel de tare, dar a capotat de câteva ori când îi era lumea mai dragă, Rămâne istoric egalul înregistrat cu Luxemburg, 0-0, în septembrie anul trecut. În plus, Franța a pierdut cu Columbia și cu Spania acasă sau cu Suedia în deplasare.

Interesant este că nici palmaresul meciurilor directe nu avantajează foarte mult echipa Franței. În ultimii 32 de ani, cele două formații s-au întâlnit de cinci ori. Franța a câștigat un meci, Belgia a câștigat două meciuri, iar două partide s-au încheiat la egalitate.

În total, Franța a câștigat doar șase meciuri dintre cele 16 jucate împotriva Belgiei, cinci partide au fost câștigate de belgieni, iar alte cinci s-au încheiat la egalitate.

Ultimul meci direct s-a jucat pe 7 iunie 2015 și a fost un adevărat spectacol, belgienii impunându-se cu 4-3 pe terenul Franței, după ce au avut chiar 4-1 în minutul 88.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version