Duminică seara se încheie a 21-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal.
Franța și Croația se înfruntă în finala turneului găzduit de Rusia și, la ce s-a văzut până acum, pare cea mai corectă finală pe care o puteam avea, deși Croația s-a chinuit oarecum în fazele eliminatorii, iar Belgia poate este singura echipă care ar fi meritat ceva mai mult decât un loc 3.
Franța este pentru a treia oară în finală. Culmea, toate aceste reușite au venit în ultimii 20 de ani. Cocoșii Galici au cucerit titlul în 1998, pe teren propriu, după un entuziasmant 3-0 cu Brazilia, și au pierdut finala cu Italia din 2006, când am avut celebrul moment cu Zidane eliminat după ce l-a lovit cu capul în piept pe Materazzi.
Croația este în premieră în finală. Cel mai aproape de un asemenea succes a fost, culmea, chiar în 1998, când a fost blocată în semifinale tocmai de Franța, 1-2, grație golurilor memorabile înscrise de Lilian Thuram, singurele goluri înscrise de fundaș în 142 de selecții la națională.
După 20 de ani, Franța și Croația propun două noi generații de excepție. Vorbim despre echipe alcătuite în majoritate din jucători care evoluează bine la cel mai înalt nivel, respectiv la cluburi de renume mondial.
Dar, în primul rând, vorbim de două echipe alcătuite din caractere puternice, lucru care s-a văzut des și la acest turneu final. Pentru că Franța și Croația au în componență, în majoritate, jucători care au luptat din primul minut pentru a scăpa de sărăcie, tristeți, durere, război, etc.
Pe de o parte, avem Franța, cu fotbaliști precum Paul Pogba, Samuel Umtiti, Ngolo Kante, Mbappe sau Dembele, jucători crescuți în suburbiile rău famate ale unor orașe importante din Franța și în special în suburbiile Parisului, unde au învățat fotbalul pe maidan.
De partea cealaltă, avem echipa Croației, o formație alcătuită în mare măsură din jucători crescuți în exil tocmai pentru a fi ținuți departe de războiul care a însângerat fosta Iugoslavie. De exemplu, Mario Mandzukic a crescut în Germania, debutând în fotbal la Ditzingen, Luka Modric a debutat în fotbal purtând protecții din lemn, confecționate de tatăl său, pentru că nu avea bani de echipament, Dejan Lovren a crescut la Munchen, iar Ivan Rakitic chiar s-a născut în Elveția.
Duminică seara, Croația pleacă cu un ușor dezavantaj, în condițiile în care a jucat prelungiri în optimi, sferturi și semifinale, deci practic a jucat cel puțin 90 de minute în plus, în condițiile în care Franța și-a rezolvat toate partidele în timpul regulamentar.
În plus, Franța are de partea ei și meciurile directe, Croația nereușind să-i răpună până acum pe Cocoșii Galici, deși cele două echipe s-au întâlnit de cinci ori în ultimii 20 de ani. Au fost trei victorii pentru Franța și două egaluri, ultimul fiind un 0-0 înregistrat pe 29 martie 2011 într-un amical jucat în Franța.
Față de atunci, în cele două echipe au mai rămas puțini jucători, Hugo Lloris și Matuidi urmând să-i înfrunte din nou pe Corluka, Lovren, Modric, Perisic, Subasic, Rakitic, Vida sau Strinic.
Dar oamenii lui Zlatko Dalic nu dezarmează și sunt conștienți că trebuie să dea totul pentru meciul carierei pentru a intra definitiv în Cartea de istorie a fotbalului.
Franța a înregistrat cinci victorii și un egal la acest turneu final. A marcat 10 goluri și a încasat doar patru, dintre care trei de la Argentina în optimi. Mbappe și Griezmann sunt golgeterii Franței, ambii cu câte trei reușite. Pentru Cocoșii Galici au mai punctat Pavard, Umtiti, Varane, dar și australianul Behich, care și-a trimis balonul în propria poartă.
Pentru că meciurile ajunse la penaltiuri se consideră egale, Croația a înregistrat până acum patru victorii și două egaluri, având un golaveraj de 12-5. Mandzukic, Modric și Perisic au punctat de câte două ori, Badelj, Kramaric, Rakitic, Rebic și Vida au marcat câte o dată, iar nigerianul Etebo a înscris în propria poartă, în favoarea Croației.
