Noi proteste sunt anunțate miercuri și în zilele următoare în Piața Victoriei din București, de la ora 18.00, iar duminică va fi o manifestație mai amplă, împotriva Ordonanței de Urgență prin caree Guvernul Dăncilă, la propunerea ministrului Tudorel Toader, a adoptat marți din nou cele trei Legi ale Justiției.
Inițiatorii protestelor, intitulat “Abrogați și apoi plecați!”, spun că este “este inacceptabil ce a făcut ministrul Justitiei, sluga Tudorel Toader”, care prin această ordonanță își subordonează justiția.
Marți seară, mai mulți manifestanți au mers în fata Ministerului Justiției, unde au aruncat cu ketchup pe pereții instituției. Șapte dintre protestatari au fost duși la Poliție și amendați.
Pentru protestul de duminică, inițiatorii fac referire la declarațiile filosofului Mihai Șora: “Dacă nici astăzi, după Ordonanța de Urgență, nu vedeți – adică NU VEDEȚI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înțelegeți – NU ÎNȚELEGEȚI! – ce înseamnă și încotro ne duce subordonarea magistraților de către politicieni, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii. Noapte bună, România!”.
“Noi nu spunem noapte bună! Pentru că noi vedem și știm câtă dreptate are domnul Șora, în mesajul de mai sus. De aceea, noi ne vedem în Piața Victoriei. Ca să-i OPRIM. Și ca să putem spune, din nou, <<Bună dimineața, România!>>”.Un protest este anunțat și pentru miercuri seară, de la ora 17.00, în Piața Victoriei – “Abrogați sau Plecați! Stop OUG!”, spun organizatorii protestului.
Una dintre cele mai importante modificări ale noii OUG este că la funcțiile de conducere din parchete, începând cu funcția de procuror general, pot candida și judecători care au fost procurori, iar avizul nu va mai fi dat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cum se întâmplă acum, ci de către plenul CSM.