Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: “Pinalti” a scăpat de pușcărie după doar 4 luni și jumătate din condamnarea de 3 ani și 3 luni / ANM: Un val de aer polar a acoperit România, până duminică / POLITICĂ: Luni se întrunește CEX-ul PSD pentru eliminarea lui Stănescu și Firea

Breaking News:
 

Tăriceanu, interviu la Mediafax: La noi se numeşte trafic de influenţă, la ei nu; își susţin firmele naţionale

După o zi întreagă de tăcere, în urma cererii DNA transmise Senatului pentru încuviințarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul Microsoft, acesta a acordat, joi seară, un interviu agenției de știri Mediafax, ce va apărea integral vineri la ora 10.00.

Redăm și noi un fragment:

MEDIAFAX: Pe reprezentanţii Fujitsu îi cunoşteaţi? Aţi avut vreo discuţie cu ei?

Călin Popescu Tăriceanu: Nu am avut discuţii cu reprezentanţii Microsoft sau Fujitsu pe aceste subiecte. Corespondenţa mi-a fost adresată şi mie şi secretarului general de la acea vreme. Dar pot să vă spun că în acea perioadă am primit solicitări şi probabil că au fost şi întâlniri cu ambasada SUA, cu ambasada Austriei, cu cea a Irlandei, pentru că firma Microsoft în Europa are sediul în Irlanda – care erau bineînţeles… la noi chestiunea aceasta se numeşte trafic de influenţă, la ei nu, ei susţin firmele lor naţionale într-o logică ce mi se pare normală şi firească.

Guvernul nu a făcut nicio plată, nici către firma Microsoft, nici către firmele satelit pe care le -au folosit în România, pentru că aici au folosit şi o serie de firme satelite. Mai văd în mass-media că aş fi primit mită de la o firmă austriacă. Aici e interesant, eu cred că există, sau a existat la momentul respectiv, că au existat mai multe dosare care s-au ocupat de această chestiune, dacă nu mă înşel prin 2015 a apărut în public existenţa unui dosar în baza căruia au fost condamnate nişte persoane.

A fost o găşculiţă de băieţi deştepţi, români şi austrieci care au beneficiat de pe urma acestor contracte şi în momentul în care Poliţia austriacă a început să facă cercetările, au spus <<nu se poate. Austria este o ţară în care nu există corupţie, dar în România ştiţi bine, există corupţi. Ia trimiteţi dosarul în România>>, aşa încât rămâne să ne mândrim cu această etichetă de ţară coruptă.

MEDIAFAX: Luni ajunge solicitarea în şedinţa Biroului Permanent. Veţi participa la şedinţa Biroului?

Călin Popescu Tăriceanu: La şedinţă voi participa, dar la acest subiect nu voi interveni în niciun fel. Bine, nu se decide nimic în Biroul Permanent nu are abilitarea, dosarul va fi trimisă către Comisia Juridică, aceasta se va reuni, va deschide dosarele şi abia atunci voi avea posibilitatea să studiez care sunt acuzaţiile din dosar.

MEDIAFAX: Liviu Dragnea spunea că le recomandă colegilor să se uite în dosar şi ulterior vor decide cum vor vota. Ce le recomandaţi colegilor din ALDE?

Călin Popescu Tăriceanu: Acelaşi lucru.

MEDIAFAX: Aţi discutat cu preşedintele PSD în ultimele 24 de ore pe acest subiect?

Călin Popescu Tăriceanu: Nu, nu.

MEDIAFAX: Aţi găsit o explicaţie de ce nu aţi fost anunţat încă de ieri, de la 15.00, când a ajuns solicitarea DNA la Senat? Aseară nu ştiaţi…

Călin Popescu Tăriceanu: Sunt lucruri care nu mai au relevanţă. Relevantă este această încercare prin care senzaţia mea este că se dă startul la campania electorală. Avem o situaţie în care un candidat la prezidenţiale e anunţat. Poate că se doreşte ruperea coaliţiei. E o încercare de care am mai auzit: încercarea „Guvernului meu nr. 2”.

Interviul integral cu Călin Popescu Tăriceanu va fi difuzat de agenţia MEDIAFAX vineri dimineaţa, de la ora 10.00.

Preşedintele Senatului spune dacă este de acord cu amnistia şi dacă se teme de o posibilă valiză care să îl compromită. Totodată, Tăriceanu vorbeşte despre legile justiţiei, Comisia de la Veneţia şi posibila excludere a ALDE din grupul European ALDE.

Interviul integral, AICI