Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

ACTUALITATE: Peste 18,9 milioane de români din țară și străinătate sunt așteptați la europarlamentare și referendumul pe Justiție / Veniți la vot! /  JUSTIȚIE: Dragnea așteaptă luni sentința definitivă în dosarul “Bombonica” / Prima instanță l-a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare / 

Breaking News:
 

CE a lansat un sistem de depistare a evazioniștilor în domeniul TVA

Frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă finanțele publice, astfel că  reprezentanții Comisiei Europen au lansat un sistem de analiză a reţelelor de tranzacţii (Transaction Network Analysis – TNA), care le va permite statelor membre să facă rapid schimb de date cu privire la TVA şi să prelucreze în comun aceste informații, mai repede reţelele suspecte. 

Lansarea instrumentului de analiză a rețelelor de tranzacții (Transaction Network Analysis-TNA) are loc în urma unor anchete recente din presă care au scos din nou în evidență costurile uriașe ale fraudei în domeniul TVA pentru finanțele publice, precum și faptul că grupările infracționale se îmbogățesc pe seama contribuabililor onești, argumentează Comisia Europeană.
 
 
Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, spune că frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă finanțele noastre publice, iar eradicarea sa ar trebui să fie o prioritate pentru guvernele din Uniunea Europeană.

Potrivit acestuia, noul sistemva mări viteza cu care autoritățile pot descoperi activitățile suspecte și acționa în consecință.

“Progresele înregistrate nu înseamnă însă că este mai puțin necesar să se realizeze o reformă mai profundă și mai radicală a sistemului de TVA al UE, astfel încât să se asigure că acesta poate face față volumului mare de schimburi comerciale care au loc la nivel transfrontalier în spațiul UE”, spune Moscovici.

Acest nou sistem (TNA), pe care statele membre îl pot utiliza începând de acum, va permite accesul rapid și ușor al autorităților fiscale la informații privind tranzacțiile transfrontaliere, permițând astfel intervenția rapidă în cazul în care se depistează o posibilă fraudă în materie de TVA.
 
“Instrumentul TNA, dezvoltat printr-o colaborare strânsă între statele membre și Comisie, va permite o cooperare mult mai apropiată și între experții rețelei UE din domeniul antifraudă („Eurofisc”) în ceea ce privește analizarea în comun a informațiilor, astfel încât fraudele de tip „carusel” privind TVA să poată fi detectate și interceptate cât mai rapid și mai eficient posibil. TNA va stimula cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile fiscale naționale, permițându-le funcționarilor Eurofisc să verifice informațiile în raport cu cazierele judiciare, bazele de date și informațiile deținute de Europol și OLAF, agenția antifraudă a UE, și să coordoneze anchete transfrontaliere”, afirmă oficialii Comisiei Europene.

Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) joacă un rol important în cadrul pieței unice europene. El reprezintă o sursă majoră și tot mai consistentă de venituri pentru statele membre ale UE, generând peste 1 000 de miliarde de euro în 2015, adică echivalentul a 7 % din PIB-ul UE. Una dintre resursele proprii ale UE se bazează, de asemenea, pe TVA. Fiind un impozit pe consum, aceasta reprezintă una dintre formele de impozitare cele mai favorabile creșterii.

Comisia Europeană spune că a insistat constant asupra reformei sistemului de TVA, pentru ca acesta să devină mai rezistent la fraude, dar că progresele au fost lente.
 
7 Shares