Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: CCR decide pe sesizarea lui Dăncilă pe tema refuzului lui Iohannis de a-i numi miniștri interimari în locul demisionarilor ALDE / Legea care sporește atribuțiile Poliției și Jandarmeriei, pe masa CCR / ANM: Vremea se răcește semnificativ / Un val de aer polar străbate țara, până vineri /

Breaking News:
 
PSD a ajuns la fundul sacului

DOCUMENT. Nu mai sunt bani pentru salariile bugetarilor! Teodorovici cere instituțiilor să reducă nr. angajaților și/sau a lefurilor

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a trimis tuturor instituțiilor publice din țară o notificare prin care cere „reducerea numărului de angajați și/sau reducerea cuantumului unor drepturi salariale”, deoarece “sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor, potrivit unui document făcut public de senatorul USR Vlad Alexandrescu.

UPDATE: Teodorovici a declarat, încolțit de jurnaliști: “Dacă o cheltuială publică poate fi ajustată într-un mod logic, de ce să nu se facă acest lucru?”.

El susține că nu se vor face reduceri de personal, pentru că “avem bani suficienți”, dar fiecare ministerele, chiar dacă au bani, trebuie să se încadreze în niște limite și “să-și stabilească cheltuielile într-o logică normală”.

Teodorovici a mai spus că “fiecare minister în parte, orice agenție publică, trebuie să facă o analiză și, dacă sunt astfel de cheltuieli să și le adapteze în mod corespunzător”. 

Iată ce scrie senatorul USR pe Facebook (redăm integral postarea):

”Orlando Teodorovici a trimis tuturor instituțiilor publice din țară, inclusiv instituțiilor de cultură și a institutelor de cercetare, o notificare prin care cere, în mod expres, „reducerea numărului de angajați și/sau reducerea cuantumului unor drepturi salariale.

Banii prevăzuți pentru plata salariilor pentru trimestrul al IV-lea sunt insuficienți. Ministrul Finanțelor reamintește obligația ordonatorilor principali de credite de a se încadra în cheltuielile aprobate prin buget, ceea ce ar însemna fie o restructurare de personal fie o reducere corspunzătoare a salariilor.

In final, ministrul roagă Ministerul Muncii să i se comunice săptămânal măsurile luate pentru incadrarea in cheltuielile de personal prevazute.

Măsurile fiscale și economice inconștiente adoptate de către guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani, sub oblăduirea infractorilor Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, au creat o criză bugetară majoră. Cheltuielile sunt în creștere, iar veniturile nu reușesc să țină pasul.

Promisiunile electorale populiste și măsurile fiscale care avantajează companiile și instituțiile camarilei politice de la București și ale baronilor din teritoriu riscă să creeze un colaps bugetar în toamnă.

Practic, instituțiile publice, inclusiv teatre, spitale, școli și centre de cercetare, sunt avertizate de Orlando Teodorovici că trebuie să impună o austeritate cruntă, totul pentru ca bugetul fantasmagoric adoptat în primăvară, cu o întârziere de aproape jumătate de an, să nu ducă la deficite bugetare galopante.

 

După schimbările legislative promovate de guvernarea Dragnea-Dăncilă, inclusiv creșterea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea nediscriminată a salariilor funcționarilor publici, Teodorovici îndeamnă acum instituțiile publice să strângă cureaua și să sufere de pe urma proastei guvernări a PSD-ALDE, apelând la austeritate și tăieri de salarii pentru a evita reducerea personalului.

Toate acestea în condițiile în care multe instituții sunt deja subfinanțate și nu își pot îndeplini menirea stabilită de legislația în vigoare.

Creșterea veniturilor și a nivelului de trai al populației trebuie să fie un deziderat pe care toate guvernele trebuie să îl urmărească, dar acest deziderat trebuie urmărit prin măsuri realiste și care pot fi îndeplinite fără a afecta funcționarea instituțiilor statului. Ultimatumul semnat de Orlando Teodorovici arată caracterul heirupist, nerealist și toxic al unei guvernări care acționează într-o logică populistă și ipocrită, crescând cheltuielile fără să se asigure că veniturile pot să le acopere.

După ce au adoptat pensii speciale și au crescut indemnizațiile demnitarilor, guvernarea PSD-ALDE amenință acum cu tăieri de salarii și concedieri în sectorul public. Din informațiile primite din instituțiile publice, fondul de salarii are lipsă în lunile septembrie și decembrie, din pricina “trimestrializării”, o inovație marca Valcov.

Solicit prim-ministrului Viorica Dăncilă și ministrului Orlando Teodorovici să anunțe public că nici un cetățean al acestei țări, profesori, cercetători, doctori, pompieri, actori, nu vor avea de suferit de pe urma măsurilor fiscale inconștiente adoptate de această guvernare.

Este responsabilitatea guvernului să găsească soluții adecvate care să soluționeze problemele bugetare pe care tocmai acest guvern le-a cauzat prin măsurile inconștiente adoptate în ultimii doi ani”. 

534 Shares