O aeronavă a companiei TAROM a aterizat de urgenţă la Budapesta, la doar cinci minute după ce decolase de pe acelaşi aeroport.
Cursa trebuia să ajungă la Bucureşti şi îl avea la bord pe Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. De altfel, acesta a fost primul care a semnalizat incidentul prin intermediul unui celebru site de socializare.
Aeronava a decolat de la Budapesta, dar s-a umplut imediat de fum în interior, iar pilotul a decis să o readucă pe aeroportul din capitala Ungariei din cauza “unei semnalizări necorespunzătoare la motorul nr. 2”.
Imediat cum aeronava a fost readusă la sol, Csaba Borboly i-a scris un sms soţie cu ce s-a întâmplat şi le-a scris un email subalternilor de la Consiliul Judeţean să-i găsească într-o perioadă de timp cât mai scurtă o soluţie pentru a ajunge mai repede acasă.
Cei de la TAROM au confirmat incidentul şi au ţinut să precizeze că “echipajul a acţionat conform procedurilor standard în această situaţie şi a aterizat, în deplină siguranţă, pe aeroportul din Budapesta. Pasagerii au fost debarcaţi, în siguranţă, şi sunt asistaţi de catre reprezentanţii companiei Tarom”.