Cel puțin 9 oameni au murit iar 50 au fost răniți luni seară la Berlin, după ce un TIR a intrat în mulțime la un târg de Crăciun.
UPDATE 23:20 Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) transmite că a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă există şi cetăţeni români printre victimele atacului de luni seara din Berlin.
”Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă au fost afectaţi şi cetăţeni români. Acţiunile de intervenţie a autorităţilor germane competente sunt încă în curs de desfăşurare, evaluarea efectelor incidentului nefiind definitivată la această oră”, se arată într-un comunicat de presă.
UPDATE ora 22.55: Un bărbat aflat în TIR a fost împuşcat mortal de forţele de ordine. Șoferul a reuşit să fugă, fiind arestat ulterior, potrivit agențiilor de știri.
Prima ipoteză a forțelor de securitate se referă la un atac terorist, deși pentru moment nu s-a confirmat oficial acest fapt.
În iulie, 86 de persoane au murit la Nisa, după ce un camion a intrat într-o zonă pietonală într-un atentat revendicat mai apoi de Stat Islamic.
Incidentul s-a produs în jurul orei locale 20,15 (19,15 GMT) în Breitscheidplatz, din centrul Berlinului, când un TIR a virat din stradă în interiorul unui târg de Crăciun.
Vehiculul a intrat în zona pietonală, a circulat printre standurile târgului și a terminat cursa izbindu-se de un mare brad de Crăciun din centrul locației.