Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

DIICOT: Vâlcov, urmărit penal pentru publicarea protocolului SRI / Adina Florea că i-ar fi dat documentul, acuză o grefieră / POLITICĂ: O zi până la alegerile europarlamentare și referendum /  JUSTIȚIE: Dragnea susține că “se fac presiuni inimaginabile asupra judecătorilor” / Dacă vor rezista, nu pot decât să mă achite”

Breaking News:
 

SF-ul fraților ruși Strugatki este nepermis de actual în România pentru ofițerii serviciilor secrete!

Întrebarea momentului nu este dacă ofițerii din cele ȘAPTE servicii secrete mai au RESPECT față de ROMÂNI, ci dacă vor să-l scoată la lumină!
Cei ȘAPTE magnifici ai secretelor tenebroase!

Românii sunt din ce în ce mai supărați și obosiți. NU mai au răbdare, se manifestă cu ură pe rețelele de socializare, membrii familiilor se ceartă și se jignesc pe motive politice, se poartă de parcă ar fi autiști.

E un HAOS ce ucide bunul-simț și nevoia de adevăr. Și cum altfel, când vineri, 15 februarie 2019, aproape toate televiziunile de nișă au sărit la gâtul lui Kovesi până și cu documente “photoshopate”: Realitatea TV – Gușă, B1TV – Matei, A3 – Voiculescu și RTV – Ghiță!

Ce părea aproape imposibil a devenit un fleac pentru aceste televiziuni: o informație falsă să fie ușor acceptată dacă atinge vreo coardă sensibilă sau un interes legitim, iar o știre adevărată să fie respinsă pentru că atacă nevoia de siguranță a cititorului.

Piramida lui Maslow

Maslow, prin piramida sa, ne spune că FRICA de a nu avea APĂ, MÂNCARE și ADĂPOST sunt cele mai importante nevoi fiziologice pentru omul slab de înger. Iar cele trei nevoi au devenit importante și pentru cei mai deștepți și de caracter dintre români.

Este REGRETABIL că în aceste vremuri NU ies la rampă adevărații patroți, oameni cu forță internă care împânzesc cele ȘAPTE servicii secrete.

Este știut că un șef de serviciu secret este un NIMIC dacă nu are informații. Iar informațiile sunt culese de agenții de teren sau de analiștii de birou.

Fie că sunt “agenții 007”, fie că sunt “șoriceii de bibliotecă”, acești români din serviciile secrete ar trebui să mai aibă în ADN-ul lor o fărâmă de respect față de cei care le plătesc salariile și pentru care au jurat credință!

Iulian Vlad

În epoca comunistă, în 1972, doi frați ruși – scriitorii Arkadi și Boris Strugatki – au “ascuns” un ghem de idei colosale despre viață într-un roman SF sub titlul “Picnic la marginea drumului”.

Romanul a fost tradus în română și oferită publicului larg, într-o versiune redusă, în Almanahul “Anticipația”, probabil dintr-o eroare regretabilă a regimului totalitar comunist manevrat cu o mână de fier de Ceaușescu, prin intermediul Securității lui Iulian Vlad.

“Picnic…” este o capodoperă literară universală nu pentru că a fost scris în timpuri negre, ci pentru că ne vorbește într-un context SF – adică pentru un fals viitor care este, de fapt, un prezent continuu –, despre UMANITATE, CREDINȚĂ, SACRIFICIU, DISPERARE. Sunt răspunsuri la întrebări definitorii pentru omul democrat, pentru politicieni, pentru ofițerii din serviciile secrete!

Arkadi și Boris Strugatki

Apoi, după o vreme, în preajma anului 1980, celebru regizor rus Andrei Tarkovski a preluat ideea frațiilor Strugatki și ne-a oferit filmul-manifest „Călăuza”.

(Tarkovski a fost NEVOIT să reia filmările în ‘79 din cauză că după prima filmare – 1977 –, o mare parte din peliculă a fost distrusă la… developare!!!)

De această dată, magnificul Tarkovski a pus în ultimul film turnat în temuta URSS și alte caracteristici ale omului democrat, pe lângă cele prezentate de frații Strugatki: PUTEREA de a lua decizii, de a fi OM și CAMARAD indiferent de situație.

Filmul CĂLĂUZA a fost prezentat la Cannes în afara concursului, iar Tarkovski a primit Premiul criticilor francezi! Cum era normal în anii ‘80, filmul CĂLĂUZA a fost difuzat cu greu în România comunistă.

Andrei Tarkovski

De ce vă scriu despre un roman pe care îl puteți cumpăra cu doar 16 lei și 49 de bani de la Editura Nemira, și despre un film ce poate fi vizionat gratis pe NET? Ei bine, NU am scris această “Picătură chinezească” numai pentru publicul larg.

“Picătura” de azi NU este doar pentru ochii cititorilor fideli cotidianului online SECUNDA – care ne citesc regulat pentru că au încredere în noi.

“Picătura” de azi este în primul rând pentru MINTEA ofițerilor, indiferent de vârstă, care activează în cele ȘAPTE servicii secrete românești: DIA, SIE, SRI, STS, SPP, DGIPI (“Doi și-un sfert”) și DOS.

“Picătura” de azi NU este pentru șefi politici, nici pentru șefii GRUPURILOR de CRIMĂ ORGANIZATĂ la nivel de STAT, care înțeleg să fure și să umilească poporul român și știu că dacă ai bani ai informație, iar dacă ai informație ai putere!

“Picătura” de azi este pentru prezentul continuu din mintea ofițerilor din serviciile secrete, așa cum l-au definit frații Strugatki în epopeea omului modern “Picnic la marginea drumului”!

Pentru că, ce sunt de fapt ofițerii din serviciile secrete? Oameni neadaptați ai societății, pe care o forță nevăzută îi împinge în mirajul secretelor așa cum este Red Schuhart, călăuza fraților Strugatki, aruncat într-o misterioasă Zonă plină ochi cu… secrete!

Și, uite așa, am ajuns la cluul acestei “picături” pe care l-am exprimat în subtitlu:

Întrebarea momentului nu este dacă ofițerii din cele ȘAPTE servicii secrete mai au RESPECT față de români, ci dacă vor să-l scoată la lumină!

Pentru  cinefili, aici filmul CĂLĂUZA…
63 Shares