Dan Ştefănel Marin, fostul primar al Capitalei, a fost îndepărtat de la şefia instituţiei de rivalii de la Partidul Naţional Liberal, care l-au instalat pe Răzvan Sava.
Rămas fără obiectul muncii, Marin se laudă că va continua să acţioneze în numele legii, iar vineri a mers la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a face un denunţ.
Cel vizat este Conf. univ. dr. Iulian Brezean, managerul spitalului Cantacuzino. Brezean este acuzat de luare de mită. Dan Ştefănel Marin face denunţul după ce i-a fost atrasă atenţia asupra cazului de către doctorul Traian Pătraşcu, şeful clinicii de Chirurgie a Spitalului Cantacuzino.
Conform acestuia din urmă, Brezean i-ar fi cerut unei doctoriţe 5.000 de euro pentru a-i asigura ocuparea unui post în cadrul spitalului. Brezean susţinea că banii vor fi folosiţi pentru a interveni pe lângă oameni importanţi din Primăria Capitalei, iar doctoriţa respectivă, chirurgul Cristina Ciobanu, a făcut credit pentru a achita mita.
Dan Ştefănel Marin a adunat documentele şi le-a postat pe Facebook, înainte de a le preda procurorilor DNA. Documentele au fost însoţite de următorul mesaj “Miercuri, 25-11-2015, urma să trimit documentele de mai jos către Parchet. În calitate de Primar General interimar nu am apucat să o fac … Nu-i nimic, le trimit în calitate de cetăţean al Bucureştiului. Este doar continuarea colaborării cu instituţiile statului. P.s. Curăţenie până la capăt!”.