Incident incredibil petrecut, duminică dimineaţa, la ieşirea din Bucureşti către Glina.
O şoferiţă de 33 de ani a pierdut controlul volanului în apropiere de complexul Confort City şi a plonjat cu maşina în Dâmboviţa.
Din fericire, femeia a ajuns cu maşina într-o zonă în care apa nu are mai mult de un metru adâncime, astfel că a putut să aştepte în maşină până în momentul în care şi-au făcut apariţia pompierii ajunşi la faţa locului pentru a o salva.
Starea femeii a fost verificată la faţa locului de un echipaj SMURD, iar cum controlul nu a scos la iveală probleme medicale grave, femeia a refuzat transportul la spital pentru o verificare amănunţită.