Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Remanierea lui Birchall și înlocuirea ei cu Gîrbovan așteaptă ok-ul lui Iohannis / Celelalte propuneri: Fifor – ministru la Interne, Șerban Valeca la Educației și Iulian Iancu – vicepremier pentru Economie / POLITICĂ: Sesiune parlamentară extraordinară de formă, cu doar o săptămână înaintea de sfârșitul vacanței / ANM: Canicula se prelungește / 

Breaking News:
 

Brazilia, țara în focus la a 4-a ediţie a Festivalului Película (11 – 15 septembrie, Bucureşti)

Brazilia este, anul acesta, țara în focus la cea de-a 4-a ediţie a Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA!, ce va avea loc în perioada 11 – 15 septembrie, la Bucureşti. 

Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică.

În fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. 

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película! Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin. 

Competiția Película din acest an include 5 filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina și Chile.

sunt producții puternice, care tratează subiecte de interes: părinți care trebuie să accepte desprinderea de copil și maturizarea firească, părinți care luptă să-și recupereze copilul răpit, probleme sociale și aspirația pentru o viață mai bună, secrete bine ascunse care o dată dezvăluite aduc cu ele crime, o privire intimă asupra vieții unei comunități izolate, care trăiește departe de excesele urbane, într-o epocă a schimbării și încercărilor.

Toate sunt producții cu un important traseu internațional, multipremiate și cu ecouri extraordinare în presă:

BENZINHO/LOVELING – dramă, Brazilia- Uruguay, 2018
Regia: Gustavo Pizzi

CANCION SIN NOMBRE/SONG WITHOUT A NAME – dramă, Peru, 2019
Regia: Melina León

LA CAMARISTA/THE CHAMBERMAID – dramă, Mexic, 2018
Regia: Lila Avilés

ROJO – thriller, Argentina, 2018
Regia: Benjamin Naishtat

TARDE PARA MORIR JOVEN/TOO LATE TO DIE YOUNG – dramă, Chile, 2018
Regia: Dominga Sotomayor 

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente! Primele festival passuri, precum și biletele pentru o parte dintre filmele din program sunt deja puse în vânzare, aici.

1 Shares