Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Remanierea lui Birchall și înlocuirea ei cu Gîrbovan așteaptă ok-ul lui Iohannis / Celelalte propuneri: Fifor – ministru la Interne, Șerban Valeca la Educației și Iulian Iancu – vicepremier pentru Economie / POLITICĂ: Sesiune parlamentară extraordinară de formă, cu doar o săptămână înaintea de sfârșitul vacanței / ANM: Canicula se prelungește / 

Breaking News:
 

Câștigătorii Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2019

Trofeul Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2019 şi premiul în valoare de 3.000 de Euro a fost câştigat de producţia belgiană „The Best of Dorien B.”, în regia lui Anke Blondé.

Directorul festivalului, Miruna Berescu, i-a înmânat trofeul actriței Kim Snauwaert (foto), protagonista filmului, prezentă la Gala de Închidere, care a avut loc sâmbătă, 10 august.

Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului „Trofeul Tinereții” (r. Răzvan Oprescu), în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro a mers către producția spaniolă „Piggy” (r. Carlota Pereda). „La Bête” (r. Filippo Meneghetti) este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paștină, în valoare de 1.000 de Euro.

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 5 – 11 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecția competiției de lungmetraj, realizată de Ludmila Cvikova, șase titluri din Israel, Belgia, Suedia, Bulgaria, Iran şi România. Selecția competiției de scurtmetraj, realizată de Ionuț Mareș, a fost compusă din 24 de filme, românești și străine, alese din peste 600 de producții.

Timp de șase zile, publicul ANONIMUL a văzut 44 de filme, șapte dintre ele facând parte din retrospectiva dedicată regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, invitatul special al acestei ediții, ce a primit Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. De asemenea, în programul festivalului s-au regăsit și proiecții speciale ale unor filme românești ce urmează să intre în circuitul cinematografic în această toamnă, cum sunt „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, și „Arest”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn.

Retrospectiva ANONIMUL va avea loc în perioada 12-14 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București.

42 Shares