Sâmbătă 24 martie și duminică 25 martie va avea loc la Teatrul Evreiesc de Stat, de la ora 19.00, premiera spectacolului ”Dumnezeul răzbunării”, de Shalom Ash, în regia lui Alexander Hausvater.
”Un spectacol eveniment care a provocat o mare revoluţie în teatrul idiş. Răul în incinta iudaismului, alături de tot ce e bun şi frumos”, spune Alexander Hausvater.
”Dumnezeul răzbunării” este prima piesă evreiască tradusă în limbi de circulaţie internaţională şi prezentată cu succes în întreaga Europă. A avut premiera la Berlin, în regia lui Max Reinhardt (1910), a fost ecranizată la Moscova (1912) şi a traversat una dintre cele mai remarcabile istorii ale oricărei drame moderne, fiind interzisă, admirată, tradusă, parodiată, interzisă, retrasă din circulaţie, uitată, reînviată, apreciată.
Sub bagheta regizorală a lui Alexander Hausvater, ”Dumnezeul răzbunării” revitalizează secvențe din trecut, în care oamenii și tarele lor – lăcomia, pervertirea legilor religioase și vicierea conceptului de autoritate – remodelează întregul univers.
Spectacolul aduce în prim-plan, într-un mod lucid, una dintre fațetele relației dintre bărbat și femeie – dominate de abuzuri și vicisitudini – desfășurată într-o lume dominată de ipocrizie și reașezare a convențiilor morale – prostituţie, lesbianism, profanarea sulurilor sfinte ale Torei, destabilizarea credinţei.
Shalom Ash (1880-1957), controversat şi celebru scriitor al literaturii idiş moderne, romancier, dramaturg și eseist polonezo-american, s-a bucurat de o carieră remarcabilă. Printre operele sale reprezentative se numără piesele de teatru ”Dumnezeul răzbunării” (1907), ”Motke hoţul” (1916) şi romanele ”Mama” (1919), ”Copil între străini” (1935) și ”Nazarineanul” (1939).
”Dumnezeul răzbunării”
Regia şi adaptarea: Alexander Hausvater
Scenografia: Maria Miu
Coregrafia: Mălina Andrei
Light-design: Lucian Moga
Muzica: Gabriel Bassarabescu
Consultant: Camelia Crăciun
Asistenţă regie: Dan Druţă
Asistenţă scenografie: Diana Sav
Cu: Rudi Rosenfeld, Arabela Neazi, Neculai Predica, Iolanda Covaci, Viorica Bantaș, Marius Călugărița, Natalie Ester, Luana Stoica, Geni Brenda Vexler, Mircea Dragoman, Veaceslav Grosu, Mircea Drîmbăreanu, Ștefan Eparu, George Lepădatu, Bogdan Lifșin, Rodica Gancea și Mihai Pintenaru.