JURIDIC: CAB a amânat procesul în care Mihaiela Iorga contestă revocarea din funcția de procuror DNA / Scandalos! Tăriceanu a sărit peste rând la intrarea în Muzeul Mineritului / El neagă, deși imaginile dovedesc contrariul

Breaking News:
 

Regizorul mexican Michel Franco, recompensat cu Trofeul ANONIMUL

Regizorul mexican Michel Franco a fost recompensat, luni, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. Cea de-a XIV-a ediție a festivalului de film ANONIMUL se desfăşoară în perioada 7 – 13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

“Festivalul ANONIMUL este un festival totalmente diferit, nu am văzut niciodată oameni venind să vadă filme într-un asemenea loc, cu o asemenea dragoste pentru cinema. Nu știu dacă acest Trofeu poate fi acordat de două ori, dar ați putea să mi-l oferiți din nou în 20 de ani, dacă fac același gen de filme”, a spus Michel Franco, în cadrul Galei de Deschidere ANONIMUL 14.

Gala a fost urmată de proiecția în premieră în România a filmului APRIL’S DAUGHTER/LAS HIJAS DE ABRIL, câștigătorul Premiului Juriului Un Certain Regard, la Cannes 2017.

Festivalul ANONIMUL îi dedică anul acesta un program special regizorului mexican Michel Franco, în cadrul căruia vor fi proiectate lungmetrajele:

  • Daniel y Ana/Daniel & Ana — nominalizat la Camera d’or la Cannes 2009,
  • Despues de Lucia/After Lucia — câștigător al Premiului pentru Cel mai bun film — Un Certain Regard, Cannes 2012,
  • Chronic și April’s Daughter/Las Hijas de Abril, alături de A Los Ojos/Through The Eyes, co-regizat împreună cu sora lui, Victoria Franco, și de cele două lungmetraje produse de el: 600 Millas/600 Miles, în regia lui Gabriel Ripstein — Premiul pentru debut la Berlinale 2015 și Desde Alla/From Afar, în regia lui Lorenzo Vigas — câștigătorul Leului de Aur la Veneția, în 2015. 

Regizorul Michel Franco va susține joi, 10 august o amplă sesiune de Q&A, după proiecția Chronic — recompensat cu Premiul pentru Scenariu la Cannes, 2015.

Ludmila Cvikova, selectorul Competiției, a prezentat cele șase titluri din Competiția de lungmetraj în cadrul Galei de Deschidere, competiția debutând luni, 7 august, cu Burning Birds, în regia lui Sanjeewa Pushpakumara. Gazda serii a fost actorul Alec Secăreanu.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.