Ziua internaţională a persoanelor dispărute este marcată, anual, la 30 august. Decizia a fost luată la 21 decembrie 2010.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, atunci, Rezoluţia 65/209, prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de creşterea fenomenului dispariţiilor forţate în diferite regiuni ale lumii, ce presupune arestarea, detenţia şi răpirea de persoane împotriva voinţei lor, dar şi faţă de numărul tot mai mare de rapoarte cu privire la hărţuirea, maltratarea şi intimidarea martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute. Aceste fapte reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului şi fac obiectul unei infracţiuni internaţionale.
Dispariţia forţată a fost folosită frecvent ca strategie de răspândire a terorii în societate. Sentimentul de nesiguranţă generat de această practică nu se limitează la rudele apropiate ale celor dispăruţi, ci afectează şi comunităţile şi societatea în ansamblu. Acest fenomen a devenit o problemă globală şi nu este limitată la o anumită regiune a lumii, potrivit www.un.org.
Odată produs al dictaturilor militare, dispariţiile forţate sunt folosite astăzi în situaţii complexe de conflict intern, în special ca mijloc de represiune politică a oponenţilor. O preocupare deosebită o reprezintă: hărţuirea continuă a apărătorilor drepturilor omului, a rudelor victimelor, a martorilor şi a consilierilor juridici care se ocupă de cazurile de dispariţie forţată; utilizarea de către state a activităţilor antiteroriste ca scuză pentru încălcarea obligaţiilor lor; impunitatea încă răspândită pentru dispariţia forţată.
O atenţie specială trebuie acordată, de asemenea, grupurilor specifice de persoane deosebit de vulnerabile, cum ar fi copiii şi persoanele cu dizabilităţi. Sute de mii de oameni au dispărut în timpul conflictelor sau perioadelor de represiune în cel puţin 85 de ţări din întreaga lume
