Sutele de fermieri și transportatori care demonstrează, de 13 zile consecutiv, pe Centura Capitalei la Afumați, au suportat, duminică spre luni, cea mai geroasă noapte, când mercurul termometrelor a coborît la -11 grade Celsius.

Împreună cu ei au stat în ger zeci de polițiști și jandarmi trimiși de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, să nu le permită protestatarilor să blocheze șoseaua de centură a Capitalei, așa cum încearcă sistematic.

Traficul rutier este, oricum, îngreunat, deoarece tractoarele și TIR-urile aduse de manifestanți sunt parcate pe o bandă de circulație.

Fermierii, agriculturii și transportatorii independenți au refuzat să meargă, duminică, la protestul autorizat în Piața Constituției, lângă Parlament, de primarul Nicușor Dan și solicitat de un apropiat al senatoarei SOS Diana Șpșoacă.

Deși în solicitarea de protest se arăta că vor veni 500 de oameni cu 100 de tractoare și 100 camioane, au fost o singură platformă de transport, pe care se afla un tractor – și acelea închiriate – și 10 oameni.

UPDATE 2: Protestul autorizat de Nicușor Dan pentru Șoșoacă, ignorat de fermierii refuzați de el: Un singur tractor „demonstrează”

Protestatarii sunt hotărâți să rămână la Afumați până când autoritățile vor pune în practică revendicările lor, soluționate parțial prin ordnanțe adoptate, joia trecută, de Guvern, și pentru care Parlamentul, aflat în vacanța de iarnă, a fost convocat în sesiune extraordinară, începând de luni. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version