Adrian Sârbu şi Andrei Pleşu au ajuns, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, ei urmând a fi audiaţi în dosarul “Mineriada”.

sursa foto radiocraiova.ro
sursa foto radiocraiova.ro

Andrei Pleşu este audiat ca martor, el fiind ministru al Culturii în 1990, în perioada în care s-au petrecut teribilele incidente din Bucureşti.

Înainte de a da ochii cu procurorii, Pleşu a precizat că la vremea respectivă a aflat despre venirea minerilor în Bucureşti într-un moment în care era în trafic şi că aceştia chiar l-au legitimat în mijlocul oraşului. Din fericire Pleşu a scăpat de furia ortacilor, dar acela a fost momentul în care şi-a dat seama că “urmează ceva mare”.

Adrian Sârbu este audiat în calitate de inculpat în acest dosar. Sârbu este doar unul dintre cei 18 inculpaţi din acest dosar, alături de el aflându-se, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu sau Emil Dumitrescu.

Dosarul a fost demarat după ce România a încasat mai multe lovituri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe motiv că nu a fost în stare, până acum, să tragă la răspundere vinovaţii pentru incidentele din 1990, incidente în urma cărora patru persoane au murit, 1.269 de persoane au fost rănite, iar 1.242 au fost arestate în mod ilegal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version