Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat, miercuri, avertizarea meteo de vreme rea lansată marți.

Astfel, Codul Galben de ploi torențiale a fost prelungit până joi la ora 23.00, iar Codul Portocaliu a fost prelungit până miercuri la ora 21.00.

În schimb, a fost redus numărul de județe care vor fi afectate în orele următoare de fenomene meteo extreme.

Conform specialiștilor ANM, în regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie.

Prin acumulare sau în perioade scurte de timp în aceste zone se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

În Dobrogea vor fi însă intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula local cantități de apă de 40-50 l/mp și izolat 70-80 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version