Medicul Mihai Lucan este cercetat penal după a fost acuzat că a delapidat fondurile Institutului de Urologie din Cluj în favoarea clinicii private pe care o conduce.

Lucan este acuzat că şi-a dotat clinica cu aparatură ultramodernă pe care a achiziţionat-o din banii Institutului. Iar ulterior a încasat între 3.000 şi 6.700 de euro pe fiecare dintre operaţiile efectuate.

În plus, Lucan este bănuit de tentativă de omor, fiind acuzat că a tăiat în mod voluntar artera unui pacient, pentru a-şi compromite un coleg.

Nu în ultimul rând, Lucan este acuzat că şi-a tocmit avocata să-i asigure un grup de apărare alcătuit din procurori, judecători şi ofiţeri SRI, că “lua mită inclusiv din aerul din Institut” şi că se folosea de relaţiile avute cu pacienţii speciali pe care îi trata ca VIP-uri.

Unul dintre aceste nume este cel al actorului Alexandru Arşinel. Oamenii legii susţin că Arşinel a fost operat ilegal pentru un transplant de rinichi în 2013 în condiţiile în care actorul nu era pe lista de aşteptare, iar rinichiul trebuia să ajungă la o fetiţă.

Atacat din toate părţile, Arşinel a răbufnit joi şi a dat toate cărţile pe faţă într-un mesaj extrem de dur.

“Spre deosebire de cei care nu au caracter şi aruncă cu noroi, eu mă bucur că ajung la o biserică şi pot să aprind o lumânare pentru doctorul Lucan care mi-a salvat viaţa. Nu ştiu detalii despre acuzaţiile care i se aduc şi ce se întâmplă cu exactitate. Dar sunt sătul să văd cum toate jigodiile profită de pe urma numelui meu. Întâmplarea face că am un nume care rezonează într-un anumit fel şi jigodiile profită de treaba asta. Eu pot să vă asigur că în momentul în care mi s-a făcut operaţia respectivă, nu a contat rezonanţa numelui meu. A contat doar starea gravă a sănătăţii mele. A contat doar că rinichii mei funcţionau la 7% din potenţial”, a spus Arşinel la Digi 24.

Între timp, deputatul USR Emanuel Ungureanu, fost colaborator la Institutul de Urologie şi actual vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate, a precizat că a depus încă din urmă cu un deceniu o plângere penală împotriva lui Lucan, dar că acesta a fost “imediat acoperit de pacienţii VIP care începuseră să alcătuiască o caracatiţă de tip de mafiot. Lucan lua 20.000-30.000 de mărci pe operaţia VIP, iar ulterior a urcat la 30.000-40.000 de euro. Accepta inclusiv pacienţi străini, avea o listă separată. Operaţiile speciale se efectuau în special în weekend”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version