Augustin Lazăr a transmis, joi, un mesaj la încheierea mandatului de 3 ani de Procuror General al României, în locul lui fiind delegat pentru o perioadă de două luni adjunctul său, Bogdan Licu.

Îl redăm integral:

 „Am avut onoarea şi responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deţinând cea mai înaltă funcţie pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetăţeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public.
 
Cetăţenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general.
 
În momentul de faţă, Ministerul Public este o instituţie modernă, întărită, capabilă să îşi îndeplinească rolul constituţional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
 
În mod deosebit, doresc să menţionez, ca obiectiv îndeplinit, soluţionarea dosarelor istorice, o restanţă majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesităţii stabilirii adevărului judiciar cât şi ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric.

La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generaţie de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunităţi de perfecţionare profesională, pentru că garanţia independenţei ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competenţă şi respectarea standardelor de etică şi integritate profesională.

În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-şi îndeplini rolul constituţional, să aibă încredere în justiţie, ca factor determinant pentru modernizarea societăţii româneşti şi consolidarea statului de drept”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version