Vremea va fi caniculară în Bucureşti, cel puțin până luni,  temperaturile maxime urmând să ajungă până la 34 de grade Celsius, LA UMBRĂ.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează  că, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 26 iulie, ora 23:00, regimul termic va fi unul canicular, cu preponderenţă la orele amiezelor, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi.

În acelaşi timp, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări vineri, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va oscila între 32 şi 34 de grade Celsius, în timp ce minima va fi cuprinsă între 17 şi 19 grade Celsius.

ANM a emis, vineri, două avertizări Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile până duminică seara în peste jumătate din ţară, în Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, precum şi în zonele montane.

Noi alerte meteo! Cod Galben de ploi torențiale și vijelii, până duminică. Caniculă pe litoral
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version