Canicula și disconfortul termic cuprind toată țara, începând de miercuri.
Meteorologii au emis noi avertizări Cod Portocaliu, pentru cinci județe din vestul țării, precum și o avertizare Cod Galben pentru aproape tot restul teritoriului.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării, astfel că temperatura resimțită de organismul uman va fi cu 10 grade mai mare decât cea din termometre.
Cod Portocaliu: 14 iulie
În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat.
Temperaturile maxime vor fi de 36-39 de grade, la umbră, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22-20 de grade.
Cod Galben: 14 și 15 iulie
Valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării.
Începând din după-amiaza zilei de joi (15 iulie), în jumătatea de vest a țării instabilitatea atmosferică se va accentua.