“În viața mea de om public și nepublic nu am luat, nu am cerut și nu am dat la nimeni nimic. (…) Nu am făcut niciodată niciun favor nimănui”, a spus ea, la iesirea de la audieri.

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației în timpul mandatului căruia a fost concesionată Baza sportivă ”Cutezătorii”, a fost audiată luni la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

 
Pe 2 noiembrie, procurorii au extins urmărirea penală în dosar și asupra atrei  foşti directori din cadrul minister, pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre Mihai Păunică, fost director general la Direcţia Generală Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii din MEN, Liviu Gabriel Ispas, fost director adjunct la Direcţia Generală Juridic şi Control, şi Gabriel Leahu, director general la Direcţia Generală Logistică.

În urmă cu două luni, pe 10 octombrie, procurorii au declanșat urmărirea penală a fostului secretar de stat Mihnea Costoiu și a fostului jucător de tenis Dinu Pescariu.

Costoiu este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în timp ce Dinu Pescariu, reprezentant al fundației care îi poartă numele, pentru instigare la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect modalitatea încheierii actului adițional din 23 iunie 2009, prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de închiriere potrivit căruia Baza sportivă “Cutezătorii” din București, constând în construcții și teren în suprafață de 5,7 hectare, fusese dată în folosința Fundației Dinu Pescariu.

“Acest act adițional a fost semnat din partea Ministerului Educației Naționale de către secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundației Dinu Pescariu de către Pescariu Dinu Mihail, fără respectarea prevederilor legale și fără vreun aviz de la Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației. Actul adițional a fost încheiat în condițiile în care contractul inițial (încheiat în 2004 de RA-APPS cu Fundația Dinu Pescariu) se afla în curs de reziliere. Acțiunea în instanță fusese inițiată (în anul 2005) de Ministerul Educației Naționale, care devenise administrator al Bazei ‘Cutezătorii'”, preciza DNA.

Conform aceleiași surse, în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației Dinu Pescariu pentru rezilierea contractului, proces care se afla în curs de judecată, același minister, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu, a încheiat ulterior un act adițional la contractul pe care îl atacase în instanță. Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației solicitase încetarea contractului de locațiune.

“La data de 3 septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitate de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, cunoscând situația juridică a Bazei ‘Cutezătorii’, la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail și cu încălcarea legii, a încheiat cu Fundația Dinu Pescariu actul adițional mai sus menționat, la contractul de locațiune (împrumut) inițial, aflat în proces de reziliere. (…) Prin actul încheiat de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin s-a stabilit, pe lângă chiria de 9.000 euro/lună (la care se adaugă TVA), și acordarea gratuită de către Fundația Dinu Pescariu a unor facilități în sumă de 400.000 euro/an”, menționa DNA.

Actul adițional prevedea că facilitățile suplimentare constau în antrenamente de tenis de aproximativ 120.000 euro/an, abonamente la Clubul sportiv de aproximativ 100.000 euro/an, acces la teren de fotbal în valoare de aproximativ 30.000 euro/an și facilități pentru elevi în valoare de 150.000 euro/an.

“În realitate, imediat după preluarea Bazei ‘Cutezătorii’, Fundația Dinu Pescariu îngrădise accesul elevilor și copiilor la baza materială (…) proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfășoare activități științifice, culturale, sportive și artistice. De asemenea, Fundația Dinu Pescariu a schimbat scopul utilizării Bazei ‘Cutezătorii’ (…), folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parțială către firme al căror obiect de activitate este alimentația publică, acțiuni de divertisment ori tratamente de întreținere și relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului”, mai susțineau procurorii.

Potrivit DNA, prin această modalitate a fost cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum în favoarea Fundației Dinu Pescariu.

Prejudiciul estimat de anchetatori în urma cercetărilor este de aproape 93,5 milioane de euro.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version