Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat luni, pentru 4 iulie, dezbaterea și luarea unei decizii pe sesizarea depusă de PNL şi USR pe Legea manualului şcolar.

sursă foto Ziua de constanța

Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 27 senatori aparţinând grupului parlamentar al PNL şi al USR, în care se critică instituirea unui monopol pe piaţă și faptul că legea nu are rigoare normativă, că instituie un paralelism legislativ între Legea manualului unic şi Legea educaţiei naţionale.

“Sunt o mulţime de prevederi contradictorii şi asta va stârni foarte multă confuzie şi interpretări diferite şi eronate ale textului de lege. Pe de altă parte, în Legea manualului sunt definite câteva categorii de manuale – manual de bază, manual şcolar, manual opţional şi nu se ştie exact pe care dintre acestea le va finanţa Ministerul Educaţiei, pentru că în lege ni se spune că ministerul asigură finanţarea pentru manualele şcolare. Acum, cu aceste categorii, nu se ştie exact cine şi ce va finanţa, ceea ce înseamnă că probabil tot părinţii vor fi cei care vor scoate bani din buzunar pentru a asigura manuale pentru copiii lor, dacă vor să facă ceva la şcoală”, a declarat deputatul PNL Florica Cherecheş la Palatul Parlamentului, 31 mai, la depunerea sesizării. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version