Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 13 septembrie, luarea unei decizii pe sesizarea depusă de PSD împotriva propriei legi prin care conflictul de interese a fost dezincriminat.

ccr

Este vorba despre legea aprobată în 22 iunie aproape în unanimitate de toate partidele și care prevede că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost atacată la CCR de 98 de deputaţi de la PSD, UDMR, minorităţi, plus un reprezentant PNL.

Adresa de înaintare a sesizării de neconstituţionalitate a fost semnată de liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru. culmea este că proiectul legislativ a fost iniţiat chiar de actualul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, PSD-istul Florin Iordache, şi de deputatul UDMR Marton Arpad.

S-au făcut de râs

Unul dintre motivele invocate de semnatarii sesizării este acela că legea ”ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie” deoarece actul normativ introduce el însuşi o interpretare cu privire la conflictul de interese.

Alt motiv invocat de autorii sesizării de neconstituţionalitate este că legea ”are efecte retroactive încălcând principiul neretroactivităţii legii consacrat de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituţia României: <<Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile >>”.

De asemenea, în textul sesizării se mai precizează: ”(Legea, n.r.) asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o <<subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie>> pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicţie prevăzută de art. 38 alin (11) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, aceştia nemaiputând fi traşi la răspundere juridică penală şi civilă”.

ANI a avertizat că legea contravine Codului Penal

Încă din ziua aprobării legii în Parlament, Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat, într-un comunicat, că legea contravine Codului Penal.

“Definiția conflictului de interese în Legea 161/2003 e suficient de clară și necondiționată de adoptarea altor reglementări”, a explicat ANI.

Zegrean: Nu trebuie să scrie în lege că n-ai voie să furi ca să știi că nu trebuie să furi

Astăzi, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat înaintea ședinței: “În general, Codul penal nu vorbește despre o categorie anume de oameni, se referă în mod general. Nu trebuie să scrie în lege că n-ai voie să furi ca să știi că nu trebuie să furi, de exemplu. Ați văzut scris în vreo lege că n-ai voie să furi sau n-ai voie să omori? Nu scrie așa ceva. Toate legile trebuie respectate. Dacă n-ar trebui, nu s-ar mai face sau ar scrie acolo: respectă numai cine vrea”.

El a mai spus că nu-şi aminteşte să mai fi fost sesizată la Curtea Constituţională o lege chiar de către cei care au iniţiat-o şi votat-o în Parlament.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version