Solicitarea DNA privind sesizarea Senatului pentru încuviinţarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea a fost semnată până la urmă de Codruț Olaru, celălalt adjunct al procurorului general Tiberiu Niţu – care s-a abţinut deoarece a folosit şi el ilegal coloana oficială iar prim-adjunctul pe care îl desemnase iniţial, Bogdan Licu, s-a abţinut la rândul său deoarece Oprea i-a coordonat teza de doctorat.

codrut-olaru

Aşadar, primii doi capi ai Parchetului General s-au aflat în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile.

Rămâne de neînţeles de ce Niţu l-a desemnat pe Licu şi nu pe Olaru, ştiind că Licu acesta a făcut încă din 4 noiembrie cerere de abţinere în dosarul Oprea, când Parchetul General a preluat dosarul Oprea privind moartea poliţistului Bogdan Gigină în timp ce îl escorta pe vicepremier.

“Având în vedere obligația de rezervă specifică magistraților și consecvent poziției adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluționare, Tiberiu Mihail Nițu — procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — apreciază că nu este oportun să facă niciun fel de declarații în ceea ce privește aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcției Naționale Anticorupție. Totodată, procurorul general dorește să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenței, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz”, se arată într-un comunicat remis luni de PÎCCJ.

Potrivit comunicatului, “în considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluționată de prim-adjunctul procurorului general”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version