Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben de ploi pentru 23 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de joi, până la ora 22.00.

Astfel, în Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55 – 60 km/h), izolat vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, peste 40 l/mp.

„Astfel de fenomene vor fi izolat şi în celelalte regiuni”, precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version