Meteorologii au emis o avetizare Cod Galben de viscol în şapte judeţe, începând de marți de la ora 16.00 până miercuri la ora 10.00, iar pentru restul țării au actualizat informarea de ninsori, ploi şi polei.

foto Pâlșu Jean Mihai

Astfel, potrivit actualizării, începând de marţi de la ora 11.00 până miercuri la ora 10.00, se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ, respectiv ninsori, precipitaţii mixte şi polei.

Va ploua sau ninge moderat în toate regiunile, urmând să se depună un strat nou de zăpadă. În vestul ţării trecător va fi lapoviţă şi ploaie. În regiunile sud-estice şi în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi. Se va forma polei.

Totodată, până spre sfârşitul săptămânii vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.

Codul Galben de viscol este valabil pentru județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş şi Caraş-Severin va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

În Munţii Banatului şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80 – 90 kilometri pe oră, zăpada fiind spulberată şi troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version