Pe Alin Goga îl cunosc de pe vremea când îl invitam la emisiunea “SECUNDA Pozitivă”, de la Nașul.TV. Astăzi am aflat că Alin Goga s-a infestat cu virusul COVID-19 în Stuttgart, înainte de 2 martie, și a fost internat abia în 10 martie la Spitalul Victor Babeș din București, la solicitarea sa.

Imediat ce s-a întors în țară din călătoria pe care o efectuase în Germania, Alin Goga a înțeles că șansele sunt mari să se fi infestat cu COVID-19, din cauză că intrase în contact cu marea comunitate de italieni care muncesc în industria auto din Stuttgart.

L-am contactat telefonic și iată ce mi-a declarat Alin Goga, “pacientul nr. 37” infestat cu COVID-19:

  • Cum se manifestă această boală?
  • La început cu dureri musculare, apoi cu febră cuprinsă între 38 și 39,5 grade. Te simți foarte obosit , fără forță, ai frisoane, începi să tușești și ai o senzație mare de deshidratare. Iar ca stare, te simți de parcă ai fi fost bătut cu parul peste tot corpul.
  • Când de repede au apărut simptomele?
  • La mine au apărut la două zile de la sosirea mea în țară. M-am întors pe 2 martie și pe 4 m-am simțit rău.
  • Înțeleg că, după mai multe tentative ratate, ai reușit să fii internat.
  • Așa cum am declarat pentru EvZ, am luat legătura cu medicul meu de familie, care a sunat la DSP București, iar de acolo i s-a spus că Germania nu este pe lista roșie și să îmi văd de treabă. Apoi, pe data de 3 martie am fost la spitalul Sanador, pentru analize medicale, iar pe data de 4 martie, la Spitalul Militar, unde am făcut o radiografie la picior, în urma unei lovituri.
  • Când te-ai internat și unde?
  • Pentru că mă simțeam rău, aveam febră și tușeam, pe 10 martie m-am dus la Spitalul Victor Babeș și le-am spus imperativ că nu plec acasă dacă nu mă internează și nu îmi fac analizele pentru coronavirus. Că, sigur am luat acest virus în Stuttgart!
  • Cum au reacționat medicii de la Spitalul Victor Babeș?
  • În prima fază au refuzat să mă interneze și m-au trimis acasă până vin rezultatele. Analizele au demonstrat că am coronavirus și atunci m-au internat.
  • Ești director la Primăria Generală a Capitalei. În toată această perioadă dintre 2 și 10 martie, ai fost la serviciu și prin restaurante sau la întâlniri în spații publice?
  • NU am fost la serviciu, pentru că am concediul medical din cauza problemei de la picior, și nici nu am fost prin restaurante sau în alte locuri de divertisment. Dar cred că am intrat în contact cu sute de oameni, pentru că am fost să-mi fac analize la Sanador și la Spitalul Militar, până ce am fost internat, REPET, la SOLICITAREA MEA, în Spitalul Victor Babeș, pe 10 martie.
  • Ce tratament urmezi?
  • Mi se administrează paracetamol și nurofen.
  • Atât? Nu ți se administrează alte medicamente sau vitamina C 1000 – că asta se transmite, în mediul online, ca fiind o bună metodă de luptă împotriva virusului COVID-19.
  • NU, nici măcar apă nu am primit, deși le-am explicat că mă simt deshidratat. Noroc cu un prieten care mi-a adus apă.
  • Cum adică, nici apă?
  • Așa cum ai auzit. Noroc cu un prieten…
  • Familia ta a fost băgată în carantină de stat?
  • NU!
  • Cum nu?
  • Ei bine, așa cum mă întrebi tu, așa mă întreb și eu și întreb statul nostru care se mișcă altfel decât mi-am imaginat eu că ar trebui, într-o astfel de situație. Și să știi că eu i-am anunțat telefonic pe părinții copiilor care sunt colegi cu ai mei. Că nu a venit nimeni să mă întrebe pe unde am fost și cu cine am intrat în contact.
  • Familia ta a intrat benevol în carantină?
  • DA!
  • Cum te simți acum?
  • Fac din nou febră și tușesc. Și mă simt deshidratat.
  • Și după ce bei apă cum te simți, scapi de această senzație? Te întreb ca să înțeleagă cititorii cum funcționează și reacționează acest virus.
  • Păi nu pot să-ți spuns acum, că abia am început să mă hidratez…
  • Câte zile ți-au spus medicii că te vor ține în spital până te faci sănătos?
  • De ieri, de pe 11 martie, cel puțin 14 zile.

Concluziile acestui dialog le trageți fiecare.

Noi i-am urat sănătate lui Alin Goga, așa cum o facem pentru toți românii care au avut neșansa să se infesteze cu acest virus mortal.

Vom reveni cu amănute despre starea lui Alin Goga în zile următoare, pentru a le arăta cititorilor, în explicația unui pacient infestat cu coronavirus – COVID-19, cum se manifestă această boală extrem de periculoasă.

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version