Preşedintele CSM, Mircea Aron, afirmă că dezbaterea şi mesajele publice date în cazul Antenelor de către cei mai înalţi oameni din stat – preşedintele Iohannis, premierul Cioloş şi şeful Senatului, Tăriceanu – pun “sub semnul precarităţii o procedură judiciară ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal – şi anume executarea hotărârii judecătoreşti”.
“Dezbaterea publică, precum și mesajele publice ale reprezentanților puterii executive și legislative, începând cu președintele și prim-ministrul României, președintele Senatului, parlamentari cu vocație de formatori de opinie și importanți reprezentanți ai presei scrise și audiovizuale conțin aprecieri de natură a pune sub semnul precarității o procedură judiciară ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal — și anume executarea hotărârii judecătorești. Astfel de manifestări riscă să exceadă cadrului constituțional în materia înfăptuirii justiției în România, prezentând un potențial de afectare a independenței și prestigiului acesteia prin deviere de la principiile statului de drept”, declară Mircea Aron, într-un comunicat transmis, joi, de CSM.
Aron își manifestă îngrijorarea față de exprimarea publică a unor opinii în cauză, fără a distinge între actul de justiție propriu-zis și acțiunile autorității publice responsabile cu punerea în executare a hotărârii judecătorești.
“Președintele Consiliului Superior al Magistraturii invită reprezentanții autorităților statului, instituțiile de presă și societatea civilă la o abordare echilibrată, lucidă și rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de matură asumare a logicii democratice și a echilibrului puterilor în stat”, se arată în comunicatul CSM.
Judecătorul Mircea Aron reamintește, “respectând simpatizanții sau partizanii persoanei executate și fără a atenta la libertatea de exprimare a oricărei persoane sau a presei”, câteva prevederi ale Constituției României: art.1 (4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul democrației constituționale; (5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie; art.16 – Egalitatea în drepturi – (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; (2) Nimeni nu este mai presus de lege; art.21 — Accesul liber la justiție — (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; art.124 — Înfăptuirea justiției — (1) Justiția se înfăptuiește în numele legii. (2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii; art.129 – Folosirea căilor de atac – Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Președintele CSM “invită reprezentanții autorităților statului, instituțiile de presă și societatea civilă la o abordare echilibrată, lucidă și rezonabilă a dezbaterii publice ca semn de matură asumare a logicii democratice și a echilibrului puterilor în stat”.
Iohannis: „Un banal motiv administrativ” de 60 de milioane de euro
Mesajul judecătorului Mircea Aron vine după ce președintele Klaus Iohannis a plasat în derizoriu acţiunea ANAf de executare silită a clădirilor în care funcţionează Antenele, considerând-o „un banal motiv administrativ” de 60 de milioane de euro:
“Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puțin nepotrivită, dacă nu discutabilă”, a spus Iohannis, întrebat despre acțiunea ANAF în cazul Antenelor.
La rândul său, premierul Dacian Cioloş le-a spus senatorilor să schimbe legea – în contextul în care ei cereau ca Antenele să poată închiria de la stat, actualul proprietar, clădirile în care funcţionează.
Tăriceanu s-a aruncat, ca de obicei, cu acuzaţii fără acoperire: “Este practic un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei, iar capitolul anihilării presei şi al libertăţii de exprimare, mai ales pentru presa incomodă şi nealiniată, neobedientă, nu putea fi omisă. Descinderea brutală şi supranumerică desfăşurată de ANAF la adresa unei televiziuni, cu controlul identităţii persoanelor aflate în sediu, un control abuziv, din care nu au lipsit probabil folosirea gazelor lacrimogene, asta era ceea ce se mai putea face în plus, mi se pare că ajunge să fie expresia ultimă a acestor derapaje şi excese permanente care se întâmplă în Romnia în ultima perioadă”.
ANAF a emis, în 15 februarie, o notificare de eliberare a sediilor Antenelor în termen de 5 zile lucrătoare, pentru recuperarea prejudiciilor stabilite de instanţă în procesul lui Dan Voiculescu: 60 de milioane de euro, din care a reuşit într-un an şi jumătate să confişte numai 1%.