Procedura de numire a unui prim-ministru interimar, atunci când premierul în funcție este plecat în concediu sau nu își poate îndeplini atribuțiile este prevăzută în Constituție.

Premierul în funcție îi transmite președintelui țării propunerea, iar acesta semnează decretul (sau refuză, până când i se propune o persoană competentă) – potrivit articolului 107, alineatul 3 din Constituție.

Însă Viorica Dăncilă a plecat în concediu fără să-l anunțe pe președintele Klaus Iohannis. Mai mult, ea a semnat o decizie prin care l-a numit premier interimar pe vicepremierul Paul Stănescu.

Drept urmare, Iohannis a sesizat Curtea Constituțională.

Iată cum a procedat fostul premier Victor Ponta în vara lui 2015, când s-a operat în Turcia și l-a lăsat pe Oprea premier interimar: a mers cu propunerea la Iohannis, care a semnat decretul.

O lună mai târziu, pe 29 iulie 2015, Ponta a intrat din nou în concediu, delegându-și atribuțiile – de data aceasta prin decizie, tot vicepremierului Gabriel Oprea. În acel caz, Klaus Iohannis nu a avut nicio obiecție.

În timpul mandatului de președinte al lui Traian Băsescu, Ponta a plecat însă de mai multe ori în concediu fără să-i ceară semnarea vreunui decret de numire a unui interimar. 

Potrivit Constituției, ”Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiilePreşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version