Legea privind repatrierea rezervei de aur, adoptată miercuri în plenul Camerei Deputaților – for decizional -, a fost atacată, joi, la Curtea Constituțională, de parlamentarii PNL.
În preambului sesizării se argumentează: ”Deși a transmis Parlamentului, la data de 25.03.2019, un aviz favorabil cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, Consiliul Legislativ a evidențiat faptul că inițiatorii nu au consultat în prealabil, Banca Centrală Europeană, iar proiectul de lege nu este fundamentat pe un studiu de impact care să justifice soluțiile legislative preconizate în privința costurilor și a beneficiilor economice aduse prin adoptarea acestei propuneri legislative”.