La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) vor fi trase la sorți vineri, la 10.00, Completurile de 5 judecători, astfel că Liviu Dragnea va afla cine vor fi magistrații care vor da sentința definitivă în dosarul “Bombonica”. 

Decizia a fost luată luni de președintele Instanței Supreme, Cristina Tarcea, după hotărârea de miercuri a Curții Constituționale a României.

”La data de 9 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în ședință publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.

Dragnea a învins! CCR a decis că ÎCCJ trebuie să tragă la sorți alt complet de 5 judecători
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version