Echipa SECUNDA vă urează gânduri bune de sărbători, sănătate și împliniri alături de cei dragi.
Crăciun fericit!
Bucuria Naşterii lui Hristos
Mare a fost iubirea lui Dumnezeu faţă de om, făptura Sa cea aleasă. De la început omul a căzut în păcat, generaţii după generaţii în cursul a mii de ani au umblat în întuneric. Dar în neţărmurita Sa dragoste Dumnezeu nu a părăsit pe Om, ci la plinirea vremii biblice l-a trecut din întuneric la lumină.
Într-un moment al istoriei, acum aproape doua mii de ani, când lumea era mai însetată ca oricând de viaţă, de ajutor de sus, de adevăr, poporul care locuia în latura şi în umbra morţii a văzut lumină mare.
Această lumină era Iisus Hristos, venit pe pământ ca să înalţe pe omul căzut în păcat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu şi să îl mântuiască.
Motivul venirii lui Hristos este mântuirea noastră. Nici un eveniment nu ne priveşte aşa de direct, ca Naşterea Domnului. Ne bucurăm de Craciun, dar mai cu seamă de motivul pentru care a venit Hristos în lume. Omenirea avea nevoie de un izbăvitor, de Mesia, de un trimis al lui Dumnezeu.
Numele lui Iisus înseamnă Izbăvitor, iar Hristos înseamnă Mesia. De la venirea lui Iisus Hristos, prin trăirea învăţăturii adusă de El, omul nu mai este condamnat pe veci la moarte din cauza păcatului strămoşesc , a neştiinţei şi a neputinţei de a face binele, ci el poate să se mântuiască, să trăiască dobândind mântuirea şi fericirea veşnică. Omul nu trăieşte singur pe pământ. El a fost zidit de Creatorul său cu porunca de a creşte, de a se înmulţi, a umple pământul şi al stăpânii.
Din prima pereche creată de către Dumnezeu a ieşit întreg neamul omenesc. Făpturile lui Dumnezeu s-au înmulţit şi au stăpânit pământul. Uitând însă că sunt fraţi şi că toţi au dreptul după porunca Creatorului lor să moştenească pământul, oamenii au început să se duşmanească, să se împartă şi să ucidă pentru această moştenire. Pe pământ a început să nu mai fie pace, ci războaie, dezbinare şi multă nefericire.
De-a lungul timpului au fost duse războaie, iar oamenii s-au ucis între ei. Mai mult ca oricând oamenii tânjeau după adevăr, după viaţă curată şi mântuire, dar tânjeau şi după linişte, dreptate şi pace. În bunătatea Sa părintească, Dumnezeu a trimis pe Fiul său să ia chip de om pentru oameni, pentru a-i mântui şi pentru a aduce pacea întregului neam omenesc de la o marginea la alta a pământului. Într-adevar, pacea Şi iubirea de oameni a propovăduit-o Mântuitorul şi Salvatorul lumii, Iisus Hristos.
Postul – un pas către Dumnezeu
Biserica se străduieşte neîncetat în această perioada a anului pentru a aduce adevărata lumină şi pace în inimile credincioşilor săi.
Postul Crăciunului a fost rânduit pentru ca fiecare creştin să poată întâmpina cu bună pregătire duhovnicească sărbătoarea Naşterii Domnului.
Acesta închipuie vremea Vechiului Testament, când drepţii şi patriarhii aşteptau cu post şi rugăciune venirea lui Mesia.
Iată că şi astăzi creştinii din întreaga lume aşteaptă cu post şi rugăciune venirea Fiului lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ne arată că acest post trebuie să îl ţinem în înfrânare, în rugăciune şi în pocăinţă adâncă în scopul întăririi puterilor sufleteşti peste înclinările spre rău ale trupului.
Este o ofrandă adusă lui Dumnezeu, un semn al faptului că cele spirituale au prioritatea înaintea celor materiale şi în acelaşi timp un act de solidaritate pentru cei aflaţi în lipsuri şi în necazuri. Această perioadă reprezintă un exerciţiu al virtuţii, un mijloc de întărire a voinţei, de înfrânare de la poftele trupului şi de desăvârşire.
Taina Întrupării Domnului
Ne apropiem de măritul praznic al Naşterii Domnului. Ne apropiem de prăznuirea marii taine a coborârii Fiului lui Dumnezeu la starea de om neînţeleasă nici măcar de îngeri. În alte religii se cere omului să uite de toţi semenii săi şi să urce la Dumnezeu, cu sufletul golit de orice amintire a lor, de orice grijă şi legătură cu ceva omenesc în sine.
În creştinism , Dumnezeu coboară El la starea noastră de om, se face asemenea nouă şi ne dă putinţa să Îl cunoaştem, ne dă putinţa să auzim ceea ce vrea să ne spuna şi să ne ceară prin cuvinte omeneşti, pe care şi le-a făcut cuvinte ale Sale, ca să Îl putem înţelege.
Sfânta Evanghelie ne cere să credem nu într-un Dumnezeu care rămâne nepăsător şi depărtat de viaşa noastră, ci într-un Dumnezeu care iubeşte pe om. Evanghelia nu ne cere altceva decât credinţa într-o nemărginită iubire de oameni a lui Dumnezeu concretizată în fapte nu în asigurări formale.
Credinţa şi creştinismul cer omului să creadă în valoarea fiinţei umane în faţa lui Dumnezeu. Noi înşine nu ştim a ne preţui atât de mult cât ne preţuieşte Dumnezeu. Ucenicii au văzut faţa pământească a lui Iisus, i-au simţit iubirea în accentele pătrunzătoare şi tremurate ale vocii lui omeneşti. Surorile lui Lazăr, cel a patra zi înviat din morţi, au simţit această iubire a Fiului lui Dumnezeu în lacrimile Lui omeneşti pentru moartea acestui prieten al Lui. Orbul din naştere a simţit puterea dătătoare de viaţă, lumină şi vedere atunci când mâna omenească a deschis ochii săi. Hristos, Mesia, a putut să se facă văzut şi simţit ca om iar un om a putut să fie în acelaşi timp Dumnezeu, aceasta este uimitoarea însemnătate a omului care ni se descoperă la lumina netrecătoare a tainei întrupării.
Mulţi filosofi şi credincioşi ai altor religii spun că omul trebuie să rupă legăturile de grijă, milă şi respect şi să îşi liniştească sufletul de tulburarea ce i-o produce durerea şi necazurile pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Mântuitorul Însuşi ne-a învăţat că nu prin uitarea de oameni ne vom câştiga lângă El un loc în veşnica împărăţie, ci lăsându-ne pătrunşi până la sfâşiere de geamătul celui chinuit de boală, de privirea rugătoare şi obosită a celui flămând, de cei lipsiţi de libertate, de cei uitaţi şi singuri. De când a părăsit aceasta lume, Dumnezeu Omul este unit cu toţi aceştia.
Mare este taina creştinătăţii, spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu s-a arătat în trup şi s-a sălăşluit între oameni. Aceasta este taina celei mai mari iubiri, cum numai Dumnezeu o poate avea. Este taina valorii nesfârşite ce o acordă Dumnezeu omului, valoare pe măsura iubirii Lui nesfârşite. Este taina înţelesului neînţeles al însemnătăţii omului.
Naşterea Domnului Iisus Hristos
Sărbătoarea Naşterii Domnului după trup este maica tuturor sărbătorilor urmată de toate celelate sărbători împărăteşti, de Bobotează, de Schimbarea la Faţă, de Cruce de Patimi, de Înviere şi de Înălţare. Fără Naştere nu am fi avut Înviere.
Evenimentul NaŞterii Domnului s-a petrecut în timpul regelui Irod cel Mare ( 37 î.H -4 d.H) al Palestinei – provincie romană şi în vremea lui Iuliu Cezar, unul dintre cei mai străluciţi împăraţi ai Cetăţii Eterne, Roma.
Acest împărat dă poruncă în tot imperiul să se facă recensământul populaţiei. Guvernatorul Siriei, Quirinius, execută această poruncă în anul 747 de la întemeierea Romei.
Hristos a fost o personalitate istorică, iar întruparea Sa nu a fost o închipuire. În acele vremuri parcă se conturează imaginea celor doi călători porniţi din Nazaretul Galileii, o femeie şi un bărbat, care de patru zile veneau pe drumul ce străbate Samaria spre Iudeea. Fecioara Maria şi Dreptul Iosif mergeau spre Betleem să se înscrie pentru recensământ. Erau obosiţi! Este cunoscut faptul că în luna decembrie atât în Ierusalim cît şi în Betleem clima este foarte rece.
Cei doi nazarineni au căutat un adăpost pentru noapte, însă nu au mai găsit. Cetatea era plină de oameni străini care veniseră asemenea lor să se înscrie, după porunca împăratului. Abia la marginea cetăţii au găsit o peşteră în care fuseseră cândva grajdurile regelui David. Noaptea, pe când se aflau acolo, Mariei i-a venit vremea ca să nască şi a născut pe Fiul Său.
La distanţă foarte mică câţiva păstori stăteau pe câmp şi făceau de strajă împrejurul turmei lor. Atunci un înger al Domnului li s-a arătat lor spunându-le: „Nu vă temeţi!. Iată bucurie mare vă vestesc, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Iar împreună cu îngerul au văzut mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi spunând: „ Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire!” Deasupra peşterii o stea mare strălucea. După ce îngerii au plecat, păstorii s-au hotărât şi au venit degrabă şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle.
În acea noapte se născuse Mântuitorul Lumii. Aceasta ne aminteşte de noaptea din vremea lui Moise şi a suferinţei poporului evreu în robia egipteană când s-a abătut a zecea plaga asupra egiptenilor. Noaptea a fost eliberarea evreilor din robia egipteană şi tot noaptea a fost eliberarea oamenilor din păcat prin venirea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în Trup. Smerit şi modest a fost momentul naşterii.
Un vlăstar al Împăratului David avea să se nască , dupa 42 de generaţii în cea mai mare lipsă, fără să se bucure ca orice alt copil de căldura unui cămin. Se naşte însă Hristos în cerească atmosferă şi dumnezeiască slavă divină a păcii, pentru a-l împăca pe Om cu Dumnezeu şi a restaura legile iubirii, credinţei şi vieţii morale prin înfăptuirea principiilor de jertfă şi dragoste între oameni. Aceasta constituie arvuna mântuirii ce va fi pecetluită prin jertfa de pe Crucea Golgotei.
Caracterul istoric al acestui eveniment nu exclude taina, dar nici taina nu desfiinţează caracterul istoric. De Crăciun sărbătorim Naşterea lui Hristos, dar în acelaşi timp trăim faptele legate de naştere.
Magii şi Steaua de la Răsărit
Alături de păstori şi Magii de la Răsărit s-au învrednicit să îl vadă pe Hristos şi să i se închine. Baltazar, Melhior şi Gaşpar se apropie de locul unde s-a oprit steaua, dorind cu sinceritate să se închine Pruncului.
Baltazar era şeful Observatorului stelelor din Persia şi odată cu descoperirea grădinilor suspendate , una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, s-au găsit şi tabliţele de lut cu însemnările lui. A murit la adânci bătrâneţi. O tradiţie consemnează ultimele lui cuvinte: „ Steaua vieţii mele era apusă demult, dar am văzut o stea, care mă va trece în veşnicie”.
Melhior era tot din Persia, ucenic mai tânăr al lui Baltazar, fiu de împărat, frumos la chip, încât lumea îl considera astrul coborât din cer. El a refuzat împărăţia, rămânând cercetator al stelelor.
Gaşpar era un urmaş din familia regească a Ptolemeilor din Egipt, văr al Reginei Cleopatra, a studiat şi a cercetat turnurile astronomice din Mesopotamia. Auzise de la traducătorii Vechiului Testament că va apărea o stea şi atunci va veni Mesia. El cunoştea stronomia vremii din Egipt şi trimitea celebrei biblioteci din Alexandria rezultatul cercetărilor din Mesopotamia. El a fost iniţiatorul calendarului Alexandrin. Gaşpar moare în Persia. În urma săpăturilor arheologice din Babilon s-a descoperit o piatră funerară pe care era sculptată o stea cu raze neobişnuite.
Aceşti cititori în stele, magi sau astronomi, sau cei trei crai cum îi numesc colindele erau din ţinuturile Persiei. Ei cunoşteau mersul stelelor şi al planetelor. Aveau turnuri de observaţii, cunoşteau anotimpurile şi prevesteau eclipsele; anunţau cataclismele şi preveneau pe oameni că sosesc furtuni, calculau calendarul şi echinocţiile aproape matematic. Când a apărut steaua naşterii nu şi-au mai explicat nimic, ci au mers după lumina ei. Cunoşteau însă vechile inscripţii şi preziceri că va veni un Împărat peste tot pământul.
Cei trei nu erau simpli astronomi ci demnitari de stat deoarece vin la Irod, iar acesta îi primeşte cu ceremonialul obişnuit pentru funcţia lor.
Curiozitatea stelei era aceea că ea nu mergea normal, exact ca celelalte planete sau stele, ci venea opus rânduielii cerului, mergând de la Apus spre Răsărit.
Lumina ei era de un albastru încântător, ceea ce a trezit interesul vechilor cititori în stele; mai mult, ea se arăta şi dispărea, însă urma ei era călăuza celor trei până la peştera din Betleem. După ce Magii au găsit şi au văzut pe Mesia închinându-i se şi dăruindu-i aur , smirnă şi tămâie, steaua a dispărut.
Au înţeles după ce i s-au închinat Pruncului intenţiile lui Irod şi nu s-au mai întors la el plecând pe alt drum spre ţara lor.
În cinstea evenimentului Naşterii Fiului lui Dumnezeu au săpat în apropiere de Babilon o fântână care şi astăzi poartă numele de Fântâna Magilor.
Aşa s-au petrecut faptele cu steaua şi cei trei Magi de la răsărit. În curtea lui Irod se puneau la cale lucruri îngrozitoare, căci văzând acesta că a fost înşelat şi convingându-se că Pruncul născut este Mesia cel prezis de către profeţi a dat poruncă să fie ucişi toţi pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos.
Îngerul Domnului vesteşte în vis lui Iosif să ia pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt. Aici au petrecut un timp la o rudă a bătrânului Iosif .
Cei 3 Crai de la Răsărit ne învaţă să pătrundem tainele universului şi să înţelegem că numai omul este stăpânul naturii şi că i s-a dat toată puterea pe pământ şi în cer.
Steaua, pe lângă importanţa ei astronomică reprezintă împăcarea dintre om şi natură iar razele ei ne aduce permanent la iubire şi pace.
La Naşterea lui Hristos a participat şi zidirea care a luat har. În centrul imaginii se află Hristos care este izvorul harului nesecat, adică al energiei îndumnezeitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu.
Atunci la Naşterea Sa întreaga zidire a înălţat imnuri Dumnezeului şi Creatorului Său.
Mare este cinstea făcută de către Dumnezeu omului, dar mare este şi răspunderea omului faţă de om , de când Fiul lui Dumnezeu a luat faţă de om. Cinstind şi iubind pe om , îl iubim şi cinstim pe Dumnezeu.
Biserica ne îndeamnă să căutăm pacea. Ea este răspunsul sufletului celui ce crede în atotputernicia lui Dumnezeu şi purtarea lui de grijă. Această pace locuieşte în inimile stăpânite de Duhul Sfânt, ale celor care păstrează cu râvnă poruncile lui Dumnezeu, ale celor curaţi cu inima. Numai cei eliberaţi de povara păcatelor pot cunoaşte bucuriile adevărate.
Text îngrijit de Preot Mihai Șerban
