Marți, la sediul DIICOT din București a avut loc ședința în timpul căreia procurorul Felix Bănilă a fost instalat oficial drept noul șef al instituției.

Felix Banila (sursa foto zdbc.ro)

Bănilă i-a luat fața fostului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a fost recomandat de Tudorel Toader, ministrul Justiției, și aprobat de Klaus Iohannis, președintele României.

La ședința de marți, Bănilă a anunțat că, în calitate de șef nou al instituției, își dorește în primul rând ‘o evaluare a întregii activități a DIICOT și stabilirea direcțiilor de acțiune a instituției’.

În plus, Felix Bănilă dă asigurări că ‘obiectivele stabilite în proiectul de management vor fi puse în aplicare și îmi voi desfășura activitatea într-un mod deschis și transparent, cu echilibru și respect instituțional’.

Prezent la eveniment, Augustin Lazăr, procurorul general al României, a declarat că este momentul ca noul șef al DIICOT să-și arate “resursele pe care le-a invocat” în proiectul de management prezentat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei.

“Fără îndoială că noul procuror şef va fi cel care îşi va prezenta priorităţile, însă aş dori să vă spun că priorităţile DIICOT sunt de fapt priorităţile Ministerului Public. E vorba de evaluarea dosarelor care sunt vechi, resursele umane şi cele de care are nevoie DIICOT pentru ca dosarele să fie instrumentate, dosarele care sunt mai vechi şi care prezintă o complexitate deosebită. De asemenea, este important să vedem calitatea actelor de urmărire penală şi respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt implicate în aceste cauze”, a declarat Lazăr la ieşirea din sediul CSM.

Întrebat de jurnalişti dacă Felix Bănilă este o variantă mai bună decât fostul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu, Lazăr a afirmat: “Nu putem face aceste comentarii. Felix Bănilă a fost numit prin decret prezidenţial în calitate de procuror şef şi este momentul să-şi arate resursele pe care le-a invocat, prezentat, odată cu proiectul domniei sale şi nu mă îndoiesc că va veni cu idei noi, va veni cu resurse noi pentru punerea în aplicare a priorităţilor Ministerului Public”. 

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version