Administraţia Străzilor a fost desființată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în şedinţa de săptămâna trecută, la propunerea primarului Gabriela Firea, urmând ca în 90 de zile să dispară efectiv.

Angajaţii Administraţiei Străzilor au intrat în grevă spontană, luni la ora 10.00, și amenință că nu vor face intervențiile programate pentru această perioadă.

Cei 370 de salariați sunt nemulțumiți de faptul că hotărârea CGMB nu prevede transfeul lor la Companiile Municipale, așa cum li s-a promis.

Gabriela Firea se află însă într-o vizită în Japonia.

CGMB a decis și desfiinţarea a altor trei instituţii din subordinea PMB – Administraţia Lacuri Parcuri, a Cimitirelor şi cea a Fondului Imobiliar -, după înființarea, anul trecut, a Companiilor Municipale.

Potrivit proiectului de hotărâre, care s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a CGMB, în termen de 30 de zile, cele 4 instituţiile ce urmează a fi desfiinţate sunt obligate să declanşeze procedurile de disponibilizare a 1.300 de posturi.
 
În expunerea de motive a proiectului, justificarea desfiinţării acestor instituţii este evitarea „paralelismului”, în contextul în care există deja companii municipale cu aceleaşi atribuţii. De altfel, atribuţiile instituţiilor ce urmează să fie desfiinţate vor fi preluate de noile companii municipale.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version