“Nu-mi plac șobolănismele, am avut parte de destule”!
Gabriela Firea a continuat și miercuri atacurile la liderul PSD Liviu Dragnea, condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare -, acuzându-l că “a discutat subiectul grațierii și amnistiei numai cu câțiva apropiați ai lui, niciodată în CEx”.
 
 
”Mi s-a adus o acuzație pe care aș vrea să o numesc diabolică. S-a transmis către colegi, către români, către mediul de afaceri, către exteriorul și interiorul țării și anume că primarul nu are nicio problemă, că totul este roz în București, se și vede, dar este purtătorul de cuvânt al celor care se opun grațierii și amnistierii. Mi se pare științifico-fantastică, noi nu am discutat niciodată în CEx despre asta, a discutat Dragnea cu câțiva apropiați”, a declarat Firea, într-o conferință de presă la Primăria Capitalei.
 
“În principiu, nu sunt împotriva niciunei legi, din niciun domeniu, nici măcar grațiere și amnistie, dar totul trebuie să fie în deplină legalitate, astfel încât să nu compromitem România, întreaga echipă guvernametnală și PSD să iasă rușinos din istorie. Nu m-am opus, dacă este legal, consolidat juridic, dar nu suntem de acord cu fanteziile, improvizațiile juridice care înțeleg că se pun la cale”, a adăugat ea.
 
Gabriela Firea și-a avertizat colegii din PSD că vor deconta toți “orice invenție juridică”:
 
“S-a declanșat o campanie de defăimare a mea în mediul online și în discuțiile de la om la om. Vom deconta toți, nu doar un om. Fac apel la colegii mei să înțeleagă că orice invenție juridică ne poate duce pe toți în haos, să solicite deplină legalitate”.
 
Ea l-a acuzat pe Dragnea de manipulare și dezinformare, dar a precizat că nu poate spune că există în partid o mișcare de disidență: ”În discuțiile unu la unu îmi dau dreptate, dar nu mă fac purtătorul lor de cuvânt. Nu știu să existe o disidență. Ar trebui să își asume o atitudine publică”. 
“Eu mă luptam cu Traian Băsescu când alții tăiau porcii cu statul paralel”
 ”Am spus că un pas în lateral din partea lui Dragnea ar fi benefic pentru România, și pentru PSD, dar aceste lucruri trebuie discutate statutar, asumate public. Nu sunt de acord să înceapă o disidență informală în partid care nu ar face altceva decât să macine partidul din interior (…) PSD ar deveni trei partide mai mici – unii cu Dragnea, unii cu Firea și alții la mijloc care nu știu ce să facă. (…) Nu-mi plac șobolănismele, am avut parte de destule”, și-a argumentat Firea atacurile la Dragnea.
 
”S-a spus că aș fi fost confiscată de statul paralel (…) Eu mă luptam cu Traian Băsescu când alții tăiau porcii cu statul paralel”, a mai acuzat ea.
 
Amintim că în ultimul an de mandat al lui Traian Băsescu, Firea l-a dat în judecată pe acesta pentru calomnie. În paralel, parlamentarii PSD au constituit Comisia Nana, condusă de Mihai Fifor.
 
Conferința de presă a Gabrielei Firea nu a fost un succes pentru ea, miercuri, deoarece subiectul pe care l-a lansat aceasta – fuziunea ELCEN-RADET – a fost ignorat total.
 
Pentru detalii, vă invităm să citiți: 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version