Comisia Iordache pregătește numeroase modificări pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Acestea ar urma să fie realizate la solicitarea expresă a lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD, tocmai pentru a face scăpaţi numeroşi corupţi, dar şi pentru a bloca activitatea instituţiilor care luptă pentru eradicarea acestui fenomen.

Însă Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT, şi procurorul Cristian Ban, vicepreşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, atrag atenţia asupra impactului devastator pe care îl vor avea aceste modificări.

Horodniceanu a declarat marți, la sediul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM):

“Cele mai multe dintre modificări sunt de natură să amputeze părţi mari din urmărirea penală. 

Sunt state care au evoluat şi au deja un avans de câteva zeci de ani. Mă refer aici la state precum Israel, SUA sau China, unde se apelează la mijloace de probă moderne, de la identificarea termică, prin mijloace faciale sau chiar după modul în care se tastează la calculator.

Noi, în loc să evoluăm, scădem. Şi pierdem din ce în ce mai mult teren. Pentru că, adoptând amendamente prin care noi nu mai putem folosi ca mijloace de probă imaginile surprinse de camerele stradale sau ceea ce descoperim pe laptopul unui suspect sau inculpat şi care oglindesc infracţiuni, faptul că nu putem urmări traseul unui potenţial terorist în momentul în care acesta circulă pentru a-şi pune în executare planul infracţional, acestea ne duc înapoi cu câteva zeci de ani”.

La rândul său, Cristian Ban, vicepreşedintele CSM, anunţă că “sunt amendamente care, Doamne Dumnezeule, sper să nu intre niciodată în vigoare. Ele vor paraliza efectiv, şi o spun cu cea mai mare responsabilitate, activitatea de urmărire penală şi de judecată, dar în mai mică măsură. Vor fi nu numai corupţi liberi, vor fi şi criminali, vor fi pedofili, vor fi violatori, care vor umbla liber pentru că organele de anchetă sunt legate de mâini şi de picioare. Este ca şi când ai lega pe cineva de mâini şi de picioare şi l-ai arunca în apă să înoate. Exact aşa vor fi supuse organele de anchetă şi instanţele”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version