Cu doar câteva luni înainte de alegeri, primarul general Gabriela Firea a anunțat, marți, că renunță la vinieta Oxigen, în urma valului de plângeri primite în urma ”referendumului” lansat de ea pe Facebook.

„Vrem mai multe autoturisme în trafic? Se pare că da. Vrem să avem mai multe mașini poluante în trafic? Se pare că da. Această consultare populară a relevat un răspuns foarte clar: cetățenii resping ideea de restricție și vinietă ecologică. Noi, în acest moment, nu suntem dispuși să fim de acord cu o măsură care a avut succes în toată Europ. (…) Renunț la vinieta antipoluare, pentru că trebuie să îi ascult pe toți bucureștenii”, a declarat Gabriela Firea. 

Decizia edilului se va transforma într-o hotărâre de Consiliu General al Municipiului București (CGMB), ce va cuprinde un proiect de anulare a Hotărârii deja adoptate în toamna anului trecut.

„Voi veni cu un proiect de anulare, dar asta nu însemnă că vom renunța. Nu abandonez proiectul Oxigen fiindcă el cuprinde mai multe proiecte, planatrea de copaci, achiziționarea de mașini mai puțin poluante, piste de biciclete, verificarea șantierelor poluante, străzi, poduri pasaje”, a precizat primarul general.

Gabriela Firea a promis că dacă va câștiga alegerile locale din luna iunie nu va reveni cu vinieta ecologică.

CGMB a aprobat, în 24 octombrie 2019, la propunerea primarului Gabriela Firea, introducerea vinietei Oxigen începând cu 1 ianuarie 2020, pentru mașinile sub Euro 4 care circulă în București. Totodată, mașinile sub Euro 3 nu mai aveau acces în centrul orașului, chiar dacă plăteauc vinieta. Costul vinietei a fost stabilit la 15 lei pe zi pentru mașinile sub Euro 3 și de 5 lei pe zi pentru cele Euro 3 și 4.

Gabriela Firea a amânat, însă, aplicarea amenzilor, până la 1 martie, cu argumentul că le lasă 3 luni la dispoziție posesorilor de mașini să se informeze asupra modului de achiziționare a vinietelor și a măsurilor prevăzute în HCGMB.

Între timp, ea a primit un val de mesaje din partea bucureștenilor nemulțumiți de această taxă. 

Anul acesta, Primăria Capitalei va acorda 20.000 de vouchere în valoare de 9.000 lei pentru cei care doresc să-și schimbe mașinile poluante. Anul trecut, municipalitatea a dat 5.000 de vouchere. Gabriela Firea a precizat că „în București sunt peste 370.000 de autoturisme între Non Euro și Euro 3” și a promis că va face presiuni asupra Ministerului Transporturilor și a Guvernului ca să finalizeze lucrările la Șoseaua de Centură și la magistrala de metrou M5, proiecte care vor reduce considerabil poluarea din Capitală.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version