Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu, Marian Moise, Viorel Zaharia şi Daniela Niţă, inculpaţii din dosarul Colectiv, au ajuns, joi, la Parchetul General din Bucureşti.

sursa foto aktual24.ro
sursa foto aktual24.ro

Ei urmează să fie reaudiaţi de procurorii care instrumentează dosarul în lumina rezultatelor oferite de expertizele medico-legale efectuate până acum.

Inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea a 64 de infracţiuni de ucidere din culpă şi de 112 infracţiuni de vătămare corporală din culpă, dar şi pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În viziunea procurorilor, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu sunt consideraţi principalii vinovaţi pentru tragedia din Club Colectiv, de anul trecut. Pe motiv că au încurajat prezenţa unui număr cât mai mare de persoane la evenimentul respectiv deşi ştiau că locaţia are o capacitate relativ redusă şi există numeroase probleme tehnice.

Daniela Niţă, patroana companiei care a asigurat artificiile, este considerată vinovată pentru că a propus folosirea unor artificii de slabă calitate, fără traducere şi instrucţiuni.

Artificierii Marian Moise şi Viorel Zaharia sunt consideraţi vinovaţi pentru modul nepotrivit în care au montat şi utilizat artificiile, dar şi pentru că au fost de acord să folosească artificii de exterior într-un spaţiu închis.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version