România se află, începând de luni, sub influența unui val de aer polar astfel că temperaturile au scăzut semnificativ.

foto: Pâlșu Jean-Mihai

În plus, în multe orașe s-au înregistrat ploi reci, iar la munte a nins deja ca în povești, stratul de zăpadă depășind 10 centimetri.

Iar perioada extrem de rece va continua. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, marți, o nouă avertizare meteo de vreme rea.

Vorbim despre o avertizare care vizează întreg teritoriul și care este în vigoare de marți, 25 septembrie, ora 09.30 și până joi, 27 septembrie, ora 09.00.

Conform specialiștilor ANM, în intervalul menționat, vremea va fi rece, iar valorile termice, atât cele diurne, cât și cele nocturne, vor fi în general cu 4-8 grade mai coborâte decât normele perioadei.

În timpul nopților și al dimineților, local în centrul țării, pe arii restrânse în nord-vestul teritoriului și în dealurile Munteniei și ale Olteniei și cu totul izolat în rest, temperaturile vor coborî sub 0 grade și se va produce brumă.

Pe parcursul zilei de marți, 25 septembrie, vântul va mai avea unele intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze mai mari pe litoral, în nordul și în centrul Moldovei unde temporar se vor atinge viteze de 55-70 km/h.

La munte, mai ales în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi rafale în general de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, trecător vor fi precipitații slabe, mixte.

Miercuri, 26 septembrie, intensificări ale vântului se vor mai semnala în regiunile estice și sud-estice, cu rafale de 45-55 km/h.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version