Inspectorii ANPC desfășoară controale la 37 de furnizori de energie electrică şi gaze, iar unui furnizor de gaze din judeţul Bihor i-a fost aplicat în urmă cu trei săptămâni amenda maximă de 50.000 de lei, a anunțat, miercuri, Mihai Culeafă, președintele Autorităii.

Totodată, sesizările la ANPC pot fi făcute online, pe site-ul www.anpc.gov.ro, sau telefonic, cu termen de soluționare 30 de zile.

El a precizat că „foarte multe” dintre reclamaţiile venite la ANPC vizează facturile la energie, iar aproximativ 300 de comisari de control ai Autorităţii efectuează verificări.

„Cu personalul pe care îl avem acum în subordine reuşim să facem faţă. (…) Acum, în această perioadă, ţinând cont de contextul pandemic, dacă primim milioane de sesizări, vă daţi seama că nu putem răspunde într-un termen atât de scurt”, a spus Culeafă, în briefingul de presă de la finalul ședinței Guvernului.

La fel ca șeful ANRE, președintele ANPC i-a trimis pe consumatori mai întâi la furnizori să-și rezolve problema facturilor umflate, în care prețurile nu au fost plafonate și compensate.

ANRE pasează consumatorii: „Furnizorii de energie au obligaţia să dea explicaţii clare şi uşor de înţeles”

„Atunci când primim o factură, trebuie să ne adresăm operatorului economic pentru a soluţiona acea problemă. Acolo unde nu există înţelegere, ne vom adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la numărul de telefon 021.9551 sau pe site-ul autorităţii – www.anpc.gov.ro”, a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Culeafă a adăugat că termenul în care ANPC trebuie să răspundă sesizărilor este 30 de zile, arătând însă că o scurtare semnificativă a acestui termen este dificilă în contextul actual. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version