Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind prelungirea până la 1 noiembrie a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali și judeţeni.

Urmează ca, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, Parlamentul să stabiulească, prin lege organică, data alegerilor  locale din acest an – dată care nu trebuie să depășească termenul de 60 de zile înaintea votării, potrivit legii promulgate.

Actul normativ mai stipulează că “în cel mult cinci zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Legea prevede şi reducerea la jumătate a numărului minim al susţinătorilor, necesar pentru depunerea candidaturilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version