Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea noului an școlar, că a decis să introducă în prima ședință a CSAT subiectul consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor, sesizându-se, în sfârșit, că acest fenomen reprezintă un atentat la siguranța națională.

„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale”, a spus șeful statului.

Declarația lui Iohannis vine după mai bine de 7 luni de la publicarea  raportul anual al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în care se arată că cea mai mică vârstă de debut la consumul de droguri este 13 ani.

13 ani – cea mai mică vârstă de debut la consumul de droguri în România (raport ANA)

El s-a referit și la prevenție – care însă rămâne la nivel de pliante: „În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun. Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase”.

Subiectul consumului de droguri de către minori, în condițiile în care școlile și liceele au ajuns loc de trafic al acestor substanțe interzise, chiar de către elevi, a fost mai pe larg dezbătut la televiziuni după ce au apărut informații că tânărul de 19 ani care a ucis cu mașina doi studenți și a rănit alți trei la 2 Mai a avut primul dosar penal de consum de droguri la vârsta de 13 ani.

De atunci, atât ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cât și premierul Marcel Ciolacu, au declarat că iau taurul de coarne în privința acestui fenomen. Însă l-au păstrat în funcție pe Bogdan Despescu, cel care păstorește de 5 ani instituția care ar trebui să prindă traficanții de droguri.

Ciolacu vrea destructurarea rețelelor de trafic cu droguri folosindu-l tot pe Despescu – ce poate fi revocat doar de el
Predoiu anunță marea cu sarea, după controlul la IPJ Constanța în cazul șoferului drogat de la 2 Mai. Glugă a cerut eliberarea din funcție, Despescu rămâne
Predoiu vrea testarea antidrog a elevilor „care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului”
Tânărul drogat care a omorât cu mașina 2 studenți fusese verificat de 2 ori de polițiști, dar l-au lăsat să urce din nou la volan; nici n-avea RCA
Ciolacu arată cu degetul la Predoiu, dar nu-l demite pe Despescu: „Nu ar fi consumatori dacă nu ar exista dealeri”
Predoiu: Șefii de poliţie de la Constanţa nu au fost demişi, ci eliberaţi din funcţie la cerere
Cum combat PNL și PSD traficul de droguri. Gorghiu: „La Secția din DIICOT – structura centrală sunt 14 procurori pe 7.000 de dosare”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version