Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, întrebat de jurnaliști despre dosarul violențelor jandarmilor la Miytingul Diasporei, că aşteaptă “cu foarte mult interes” concluziile procurorilor militari.
“Sigur că am primit un raport de la cei care se ocupă în Administraţia Prezidenţială de securitatea naţională, însă concluziile pe partea mai neplăcută trebuie să le prezinte procurorii militari şi aştept cu foarte mult interes. Cred că au fost atâtea evenimente negative în Piaţa Victoriei – faptul că Guvernul PSD a gazat şi a bătut românii mi se pare incalificabil, inadmisibil din absolut orice punct de vedere, însă nu vreau să mă exprim asupra acestor chestiuni până nu avem nişte concluzii mult, mult mai amănunţite”, a spus Iohannis, la Sibiu, unde participă la o reuniune informală a membrilor Biroului Executiv al PNL.
Parchetul General a primit 651 de plângeri penale din partea protestatarilor bătuți și gazați de jandarmi la protestul din 10 august.