Președintele Klaus Iohannis a făcut praf programuld e guvernare al PSD, arătând, pe baza datelor care arată execuția bugetară din primul trimestru – “date publicate cu întârzire” de Ministerul Finanțelor – că “la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului – atenție, program nu impus de cineva!”.

“PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice
iar după 3 prim-miniștri și tot atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român. La venituri bugetare totale, guvernarea PSD nu reușește cu niciun chip să transforme creșterea economică în creșterea veniturilor.

Anul trecut am avut o creștere de 7%, dar veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Au fost cu 3 mld mai mici față de programul de guvernare.

Pe trimestrul I 2018, veniturile totale au crescut nominal, suma totală însă este cu aproape 4,5% sub programul bugetar trimestrial, sub valoarea programată chiar de Guvern.

Veniturile fiscale ar fi trebuit să screască, dar nu numai că nu au atins cota programată – și aici s-a ratat cu 5% ținta -, ci sunt mai mici decât cele din T1 din 2017.

De la momentrul crizei economice din ultimii 9 ani, veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

Economia statului duduie numai la cheltuieli. La venituri – pauză!”, a spus Iohannis”.

Iohannis a enumerat o serie de nerealizări în execuția bugetară față de estimările bugetare, citând exemplul veniturilor din accize, care „reflectă cel mai fidel degringolada din finanțele publice”. 

„Cu toate că au crescut prețurile, au reintrodus acciza pe carburant, totuși colectarea de către ANAF se află la 12 % sub program. Aceasta este performața PSD. Cu toate că românii plătesc prețurile mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite”, a adăugat președintele.

Un alt exemplu – fondurile europene, unde la venituri „suntem cu 37% sub valoarea programată” iar „la cheltuieli cu 43% sub valoarea programată”.

De asemenea, la veniturile din TVA, pilonul ”nerealizarea față de program e de 9%”, a arătat el.

Șeful statului i-a “invitat” pe guvernanții PSD “să-și revină”, insistând că “per total, prestația lor este nesatisfăcătoare”.

“Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți. Și este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă”, a conchis Iohannis.

Iată declarația integrală: 

“Aș începe cu o constatare pe care am mai făcut-o: programul de guvernare PSD s-a aflat de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare.

PSD a propus românilor, pe de o parte, scăderea taxelor și impozitelor, și pe altă parte, o creștere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, pentru drumuri – au spus ei, pentru autostrăzi – au spus ei, pentru școli. 

Pentru economiști, dar și pentru cei interesați, această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care cu greu poate fi dusă la bun sfârșit. Și, într-adevăr, trebuie să vedem un pic cât va ține această iluzie creată de PSD.

În privința creșterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reușit contraperformanță rară. Până și cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulțumiți. S-a promis o creștere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, și astfel s-a anulat practic această creștere.

 

După deja aproape un an și jumătate de guvernare, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale, nu vedem nici drumuri, nici școli, nici spitale. Nimic.

Pe de altă parte, lumea se întreabă: Totuși, de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat.

Povestea este una tristă: PSD-ul, în fapt, amanetează viitorul țării. Crește salarii și pensii și neglijează investiții importante necesare dezvoltării țării. Bugetul e supus unei presiuni imens.

Pe fondul creșterii cheltuielilor totale cu peste 22 de procente, această presiune trebuia atenuată printr-un efort consistent de creștere a veniturilor. Or, aici lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa.

Execuția bugetară arată că la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului prezentat tot de Guvern. Nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit.

PSD e incapabil să țină ordine în finanțele publice. După trei premieri și toti atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

La venituri bugetare totale, guvernarea PSD nu reușește în  niciun chip să transforme creșterea economică în creșterea veniturilor. 
Anul trecut am avut o creștere de 7%, dar veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba au fost cu 3 miliarde mai mici față de programul de guvernare.

Pe trimestrul I 2018, veniturile totale au crescut nominal, suma totală însă este cu aproape 4,5% sub programul bugetar trimestrial, sub valoarea programată chiar de Guvern.

Veniturile fiscale ar fi trebuit să crească, dar nu numai că nu au atins cota programată – și aici s-a ratat cu 5% ținta -, ci sunt mai mici decât cele din trimestrul I din 2017.
Avem o nouă contraperformanță a PSD: de la momentrul crizei economice din ultimii 9 ani, e prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

Veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. E la fel de grav.

E reflectarea faptului că într-adevăr economia duduie, numai la cheltuieli. La venituri – pauză!

Veniturile din TVA, pilonul de bază, nerealizarea față de program e de 9%. Eu am avertizat că e nerealist bugetul, se bazează pe un optimism nemotivat.
PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA, dar suntem cu 9% sub ce a fost programat.
Veniturile din accize, aici e foarte special, reflectă cel mai fidel degringolada din finanțele publice. Cu toate că au crescut prețurile, au reintrodus acciza pe carburant, totuși colectarea de către ANAF se află la 12 % sub program. Aceasta este performanța PSD.
Cu toate că românii plătesc prețurile mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite.
Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Suntem cu 37% sub valoarea programată, la cheltuieli cu 43% sub valoarea programată.

E inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile guvernului.

Dar de ce să ne mirăm? PSD are tot felul de priorități – lupta cu BNR, cu multinaționalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă.

România se află în procedură privind deviația semnificativă a deficitului.

România face în continuare obiectul procedurii europene. Dacă nu se corectează acest lucru, se va agrava, doar că nu se vede nicio intenție corectivă. Invit să-și revină – pe guvernanții PSD.

Per ansamblu, o evoluție total nesatisfăcătoare a finanțelor. E imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți. Și este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version